Ce nume “ciudate” au localitățile cărășene?

Ciudățeniile ascunse în inima României nu sunt scoase la lumină doar de legende sumbre precum cea a Contelui Dracula și a vampirilor săi. Un top internațional clasează țara mamă a românilor în fruntea țărilor cu cele mai ciudate nume de localități.

Pentru că românului i-a plăcut dintotdeauna să se complice, și numele localităților de pe harta țării reprezintă încâlceli de litere, cu sau fără înțeles, greu de pronunțat și pentru băștinași, dar mai ales pentru turiștii străini.

Clasându-se în cele mai multe topuri naționale atât pozitive, cu privire la frumusețile naturii, tradiții și bogății naturale, cât și cele negative, economice și industriale, Caraș-Severinul a reușit să puște și de data aceasta unul dintre locurile fruntașe în clasificarea celor mai dubioase nume de localități din România.

Selecția, publicată pe TeoTrandafir.ro, rostește numele județului de trei ori. Localități precum Jupa, Sacu sau Cârpa au intrat în atenție cu denumirile abstracte care duc mai degrabă cu gândul la o gospodărie din Banat, și nicidecum la un nume de localitate.

Așadar, imaginația bănățeanului nu lasă de dorit atunci când vine vorba despre denumiri. Încă din moși-strămoși, multe dintre satele și comunele din județ au surprins cu nume care mai de care mai abstracte și de multe ori chiar greu de asociat cu vreo explicație logică.

Astfel, pe lângă cele trei localități apărute în topul național, se încadrează cu ușurință în grafic și Globul Craiovei, Pleșcoi, Arsuri, Bărbosu, Cracu Teiului, iar lista devine interminabilă la cea mai mică analiză asupra denumirilor care se afișează pe siglele de intrare în localitățile cărășene.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/