Orașul Deta din județul Timiș va avea un sistem de iluminat public modernizat, în urma unui proiect realizat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. În contractul semnat e prevăzută înlocuirea corpurilor de iluminat existente și modernizarea punctelor de aprindere. Valoarea proiectului se ridică la 3,37 de milioane de lei.
Proiectul prevede extinderea rețelei de iluminat din oraș cu 21 de stâlpi noi, montarea a peste 700 de lămpi led, montarea a doi stâlpi fotovoltaici la treceri de pietoni, montarea a 7 noi puncte de aprindere și implementarea sistemului de telegestiune.
Din valoarea totală a proiectului, 3,30 de milioane de lei sunt bani nerambursabili.
„Obiectivul general al proiectului este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în orașul Deta, prin creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public local. Proiectul va fi implementat prin Axa prioritară 3- Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon.”, a transmis ADR Vest.
Durata de implementare a proiectului este de 9 luni.