Ilie Iova schimbă locul cu Marcel Vela. Intră în competiția pentru Primăria Caransebeș!

Schimbări neașteptate au loc pe scena politică din Caraș-Severin. Dacă Marcel Vela, copreședinte al filialei județene a PNL, este obligat de partid să se regăsească în fruntea listei pentru Consiliul Județean, locul său la Primăria Caransebeș rămâne vacant.

Prin urmare, astăzi, în urma ședinței de Consiliu Județean, actualul vice al forului, singurul aflat la cârma județului în acest moment, Ilie Iova, a anunțat public faptul că va intra în competiție pentru funcția de primar. Desigur, etapele vor fi aceleași ca la municipiul reședință de județ.

Ieri mi-am depus solicitarea în rândul membrilor PNL din Caransebeș pentru a participa la un sondaj pentru funcția de primar în municipiul Caransebeș. Deocamdată, concurez cu membrii din organizație. Va fi un sondaj, la fel ca la Reșița. Deocamdată, doar eu am o disponibilitate și o dorință și mi-am expus dorința de a fi sondat”, a declarat astăzi, Ilie Iova.

Anunțul său vine după ce actualul primar al municipiului Caransebeș, Marcel Vela, a anunțat că se va regăsi pe lista pentru ocuparea funcției de președinte în Consiliul Județean Caraș-Severin, obligat de partid.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/