Alcool fără documente de provenienţă, angajaţi care lucrează la negru şi scandalagii, asta au găsit poliţiştii cărăşeni în cluburile şi barurile de pe raza întregului judeţ, în urma unei acţiuni de prevenire a infracţionalităţii. Acum, managerii localurilor sunt buni de plată, pentru că oamenii legii nu au iertat nici cea mai mică abatere.
Weekend-ul a adus în restaurantele şi cluburile din Caraş-Severin pe lângă clienţii fideli şi câţiva musafiri nepoftiţi. Zeci de localuri de pe raza întregului judeţ au fost controlate de poliţişti în perioada 13-15 ianuarie. „La sfârşitul de săptămână care tocmai a trecut lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au organizat şi desfăşurat acţiuni în sistem integrat, la care au participat poliţişti de ordine publică, poliţie rutieră, de la investigaţii criminale, de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, dar şi de la investigarea fraudelor. Scopul principal al acestor acţiuni a fost prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă săvârşite în localurile de alimentaţie publică”, a precizat Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.
Valoarea totală a amenzilor aplicate de oamenii legii se ridică la aproape 134 500 lei.
Spre exemplu, doar într-o discoteca din Reşiţa au fost găsite 60 de sticle de whisky, vodka şi coniac fără documente de provenienţă. Întreaga cantintate de alcool, în valoare de 5000 de lei, a fost confiscată. În plus, în acelaşi local, poliţiştii au descoperit că nouă dintre angajaţi lucrau fără forme legale. „În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Codul Muncii şi se continuă verificările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale”, a mai spus Ancuţa Cărbunaru.
Hepatitele virale de tip B și C continuă să fie o provocare majoră pentru sănătatea publică, mai ales în județul Caraș-Severin, unde numărul cazurilor rămâne ridicat. În fața acestei...
Primul volum al „Encyclopædia Bannatica”, realizat de medicul Adrian Bădescu și ilustrat de artistul Sorin Bijan, a fost lansat în cadrul unui eveniment public dedicat istoriei și identității Banatului....
Alina Dragomir |
12 November 2025
Express de Banat |
05 December 2025
Dani Stanciu |
05 December 2025
Daria Alexandrescu |
05 December 2025
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

