Ideea unei Stângi politice unite începe să prindă contur în Clisura Dunării

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Rezultatele zdrobitoare încasate de social-democrați în cadrul alegerilor din 2019 îi determină pe unii edili PSD să ia în considerare ideea unui pact cu Pro România, întrucât dezbinarea Stângii pare să nu aducă beneficii decât celor aflați actualmente la putere.

Ținând cont de situația politică actuală, dar și de faptul că anul acesta urmează să aibă loc alte două bătălii politice semnificative, iată care ar fi beneficiile unui proiect comun între Pro România și PSD, atât la nivel național, județean, cât și la nivel local, în opinia secretarului general al partidului condus de Victor Ponta, Ion Mocioalcă: „În momentul de față, cea mai corectă variantă ar fi o alianță a Stângii pentru că noi reprezentăm opoziția. Iar o opoziție dezbinată nu dă bine, dar nu numai că nu dă bine, dar nu e eficientă. Totodată, și în Caraș-Severin e nevoie de o Stângă puternică și asta pentru că PSD, aici, trece printr-o criză de imagine și de lideri”.

Ideea lui Mocioalcă oglindită în Clisura Dunării

Deși în comuna pe care o conduce, edilul PSD, Ilie Boboescu, nu a avut emoții în privința rezultatelor obținute de partidul din care face parte observând totuși surprizele care au avut loc atât în cadrul alegerilor europarlamentare, cât și în cadrul alegerilor prezidențiale în Caraș-Severin, dar mai ales la nivel național, acesta nu numai că agreează o reîmprospătare a forțelor în sânul familiei social-democrate, ba chiar consideră benefică ideea lansată în spațiul public de fostul șef al PSD Caraș-Severin.

1000x100 (4)

„E nevoie de o reîmprospătare a forțelor. Trebuie să lăsăm orgoliile de-o parte. Stânga trebuie să-și unească forțele și să încercăm să ne resuscităm pentru că, într-adevăr, suntem într-o situație chiar penibilă, din păcate. La un partid atât de mare care a avut un scor de 40%, am ajuns, iată, unde am ajuns. Dar, repet, s-au făcut lucrări peste tot în țară. Nu numai în Caraș -Severin, dar în Caraș-Severin chiar s-au făcut, slavă Domnului.”, a declarat, pentru expressdebanat.ro, șeful administrației publice locale din Coronini.

Chiar dacă materializarea alianței de Stânga depinde de două date calendaristice: 29 februarie, când va avea loc Congresul PSD, și 7 februarie, Convenția Națională Pro România, edilul-șef Boboescu nu speră doar ca acest lucru să se transforme în ceva palpabil, ci speră ca lucrurile care se vor decide să fie fair-play, fără trișări pe la spate: „Noi trebuie să facem un front comun. Să fie o Stângă adevărată, nu să ne mai mințim și să ne trișăm unii pe alții pe la spate. Poate că de aceea, probabil, nu au mers lucrurile într-o direcție bună.”, a mai ținut să puncteze primarul din Clisura Dunării.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/