Iacob Chișărău a încercat să-i mintă pe procurori!

Directorul implicat în gravul accident rutier din luna mai a anului 2011 îi va înfrunta în scurt timp pe părinții pe care i-a lăsat fără copii. Drama acestora este cu atât mai mare cu cât nu vor mai avea vreodată șansa să își revadă băieții.  

Iacob Chișărău, aflat după gratii pentru trafic de influență, nu va mai avea vreo șansă de scăpare pe data de 28 martie, atunci când instanța a stabilit primul termen de judecată în cel de-al doilea dosar în care este acuzat de ucidere din culpă. Dacă până acum a fugit de familiile pe care le-a lăsat fără copii, întrucât nu a încercat vreodată să ia legătura cu acestea, la finele lunii martie, maratonul în care a fost angrenat acesta timp doi ani se va încheia în fața justiției.

Până ca dosarul să ajungă pe rol însă, acesta a încercat să fenteze și procurorii, dar și să amâne momentul trimiterii sale în judecată, prin solicitarea unui număr mare de expertize.

A invocat probleme de sănătate
„Pe parcursul urmăririi penale, învinuitul a invocat în apărarea sa pierderea temporară de cunoștință în momentul pătrunderii cu autovehiculul pe sensul opus de mers, cu remisie completă după impact și o amnezie ulterioară totală în privința împrejurărilor în care a avut loc impactul”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurori. În ciuda celor invocate de directorul de la Moldomin, materialul probator nu confirmă părările învinuitului.

Imediat după impact, acesta a refuzat să descrie modul în care s-a produs accidentul, rezervându-și dreptul de a se prezenta a doua zi, alături de avocații săi. Mai mult decât atât, la doar câteva zile după producerea accidentului, acesta s-a internat la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, Secția Cardiologie, cu diagnosticul de episod lipotimic anamnezic. Asta deși starea lipotimică este un episod comun, iar directorul s-ar fi putut adresa serviciului de urgență, din cadrul Spitalului Clinic Județean Timișoara și apoi unei instituții medicale de specialitate.

De asemenea, Iacob Chișărău a efectuat și o investigație de rezonanță electro magnetică nucleară la Centrul de Radioimagistică dr. Bîrsășteanu Timișoara. Niciuna din aceste analize amănunțite însă, nu demonstrează faptul că Iacob Chișărău ar suferi grave probleme de sănătate, care ar fi putut genera accidentul de circulație.

Ce a declarat la prima audiere
La prima audiere a sa, Iacob Chișărău a declarat că ar fi avut o stare patologică „subită și inexplicabilă, caracterizată prin pierderea temporară a cunoștinței”. De asemenea, acesta a mai invocat în apărarea sa și faptul că ar suferi de undele afecțiuni cronice, cum ar fi hipertensiunea arterială, precum și faptul că, începând din anul 2000, se află în evidența unui medic cardiolog.

În ciuda motivelor prin care acesta a încercat să își justifice faptele, specialiștii au demonstrat faptul că până la data accidentului, nu a avut niciodată pierderi de cunoștință, doar o stare lipotimică în urmă cu 10 ani de zile.