Tribunalul Caraș-Severin judecă astăzi, de la ora 16.00, apelul declarat de PNL Caraș-Severin împotriva deciziei Judecătoriei Reșița prin care, practic, Biroul de Circumscripție Nr. 6 Moldova Nouă e obligat să-l reînscrie în competiția electorală din 27 septembrie pe Adrian Torma. Și, odată cu el, pe toți candidații PSD-PRO România pentru Consiliul Local.
În mod normal, astăzi Adrian Torma va afla dacă numele său va fi trecut pe buletinul de vot sau nu. „Sunt încrezător că, în sfârșit, se va face dreptate. Adică, li se va da locuitorilor din Moldova Nouă șansa să își aleagă singuri primarul pe care îl vor, în urma unei campanii electorale corecte la care participă toți cei care doresc să candideze. Primarul și ceilalți aleși locali trebuie deciși numai la urne”, a declarat Silviu Hurduzeu, președintele PSD Caraș-Severin, chiar înainte de începerea ședinței de judecată.
Secretarul general Pro România, deputatul Ion Mocioalcă, taxează încă o dată modul în care liberalii vor să câștige Primăria Moldova Nouă. „Este o încercare disperată a liberalilor și un dispreț total al acestora față de electorat, care, în cazul invalidării candidaturii lui Adrian Torma, nu ar avea între cine să aleagă, iar Moldova Nouă ar avea un primar impus la masa verde”, a spus Mocioalcă.
(E)