Hurduzeu la Camera Deputaților, Stuparu la Senat!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Social-democrații cărășeni își desemnează astăzi candidații pentru alegerile parlamentare din decembrie, dar numele celor care deschid listele sunt aproape sigur cunoscute dinainte! Criteriile lui Dîncu au năruit speranțele multora!

Silviu Hurduzeu, președintele interimar PSD Caraș-Severin, va ocupa prima poziție pe lista pentru Camera Deputaților. E singura poziție eligibilă sută la sută, astfel că Hurduzeu se poate considera încă de pe acum parlamentar în viitoarea legislatură. Rămâne sub semnul întrebării locul doi pe listă, care ar putea însemna și un loc în Parlament doar printr-o minune. Poate doar amânarea alegerilor pentru luna martie să mai schimbe datele problemei.

Ceva suspans există însă în privința listei de la Senat, deși și aici tot mai multe voci spun că Gabriela Stuparu este opțiunea cea mai bună. Fostul magistrat, vicepreședinte al Tribunalului Caraș-Severin ani la rând, e recomandat de cariera profesională, îndeplinește cel mai bine criteriile despre care a tot vorbit Vasile Dîncu, dar totodată a convins, într-un timp scurt, că e un adevărat om de partid. Faptul că Adrian Torma este și astăzi primar al orașului Moldova Nouă i se datorează în mare parte, iar ieșirile sale în spațiul public i-au convins pe social-democrați că este unul dintre oamenii care trebuie să facă parte din prima linie a unui partid care încearcă să se rebranduiască.

1000x100 (4)

În cărți se mai află Ioan Crina, Cătălin Hogea, Gabriel Duruț și chiar Ionuț Chisăliță, actualul senator PSD, a cărui activitate parlamentară a fost apreciată în cei patru ani de mandat, multe dintre inițiativele sale devenind legi. Chiar Adrian Torma a fost propus la un moment dat, dar acesta a declinat propunerea, preferând să mai stea patru ani în fotoliul de primar. Votul final pare a se da între Stuparu și Crina. Bucureștiul s-ar fi pronunțat deja, în favoarea fostei judecătoare, Vasile Dîncu apreciindu-i CV-ul și discursul politic. Ioan Crina știe administrație publică și are susținere importantă în partid, dar intră cu șansa a doua la votul de astăzi. La PSD s-au văzut însă de-a lungul vremii tot felul de surprize, astfel că numele candidaților pentru parlamentare vor fi cunoscute oficial doar atunci când vor fi tipărite buletinele de vot!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/