Deputatul PSD intervine în disputa din Consiliul Județean și transmite conducerii acestui for că repartizarea sumelor din impozitul pe venit către primării trebuie să se facă cât mai rapid.
În opinia parlamentarului cărășean, problema trebuie tranșată imediat, considerând că și așa s-a întârziat mult prea mult, iar cele care au de suferit de pe urma acestor neînțelegeri sunt unitățile administrativ-teritoriale din județ. Hurduzeu spune că într-o astfel de chestiune, este nevoie de înțelepciune, și nu de răzbunări, pentru ca banii destinați primăriilor să fie alocați corect și legal.
„Fac un apel către toți cei care decid în acest moment în Consiliul Județean să rezolve cât mai repede problema bugetelor administrativ-teritoriale. S-a întârziat prea mult! Cred că este nevoie, în primul rând, de înțelepciune, de lăsat la o parte orgoliile, răzbunările, pentru că am văzut că au avut loc și astfel de lucruri, și asta pentru că în gândirea președintelui Consiliului Județean, dacă un primar a fost mai vocal, s-a gândit să se răzbune pe el și îi taie din banii alocați. Nu acesta este un mod corect și legal de împărțire a banilor către unitățile administrative.”, a declarat Silviu Hurduzeu.
Hurduzeu consideră că este nevoie ca factorii decizionali să se așeze din nou la masa discuțiilor și să găsească cât mai rapid soluțiile necesare pentru rezolvarea acestei probleme. „Nu este problema consilierilor PSD, PRO România, PMP că unii consilieri PNL sunt fie în conflict de interese, fie într-o stare de incompatibilitate. Este pur problema lor! Tocmai din acest motiv fac acest apel, ca într-un termen cât mai scurt, să se pună la masă și să găsească o soluție normală și echilibrată, astfel încât repartizările alocate UAT-urilor să fie cât mai repede aprobate.”, a conchis deputatul.