Hurduzeu a recalculat economiile Consiliului Județean! 1,75 milioane lei, de urgență, pentru spitalele din Reșița și Caransebeș!

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a refăcut lista de priorități, lupta împotriva temutului COVID-19 fiind acum principala preocupare a administrației județene. La propunerea lui Silviu Hurduzeu, mâine consilierii județeni vor aproba direcționarea unor sume importante către cele mai mari unități spitalicești din județ. 

La sfârșitul exercițiului bugetar 2019, a fost înregistrat la nivelul Consiliului Județean un excedent în valoare de 53,2 milioane lei, fiind dispusă utilizarea sumei de 41,3 milioane prin Hotărârea Consiliului Județean Caraș-Severin nr.31/30.01.2020. Președintele Hurduzeu propune acum majorarea sumei utilizate din excedentul bugetar al bugetului propriu al județului cu suma de 1.75 milioane lei. 

Propunerea are în vedere suplimentarea resurselor financiare destinate secțiunii de dezvoltare și completarea listei obiectivelor de investiții a Consiliului Județean Caraș-Severin, În baza notei de fundamentare se suplimentează resursele financiare la Spitalul Județean de Urgență Reșița cu suma de 952.690 de lei pentru achiziționarea a patru aparate de ventilație pentru Secția ATI, destinat adulților, tip Savina 300, a unui aparat portabil de ventilare, tip Shangrila, 510 S, a două monitoare funcții vitale, tip Edan, 10 injectomate, tip Agilia, a unui ecocardiograf, a două defibrilatoare și a unui aparat pentru testarea a cinci tulpini de coronavirus, alte 24 de virusuri mai puțin importante decât Covid-19 și patru bacterii, plus kit-urile aferente aparatului. Un astfel de kit poate fi folosit pentru teste în cazul a 108 persoane.

În vederea depășirii situației dificile cu care se confruntă în aceste zile, Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș a solicitat la rândul său sprijinul Consiliului Județean. Astfel, în ședința extraordinară consilierii județeni vor discuta propunerea de utilizare a sumei de 800.000 de lei de către Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș. Banii vor fi folosiți în vederea reabilitării rețelei de distribuție oxigen medical și a aparaturii medicale pentru depistarea și de dezvoltare intervenția COVID-19 (aparat Real Time PCR, aparate ventilație mecanică, monitoare funcții vitale, injectomate).

„Având în vedere legislația privind reforma în domeniul sănătăţii, precum și solicitarea Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, am propus și utilizarea sumei de 800.000 de lei din excedentul rezultat la încheierea exercițiului bugetar 2019 pentru asigurarea transferurilor necesare în anul 2020 către această instituție medicală în vederea reabilitării rețelei de distribuție oxigen medical și a aparaturii medicale pentru depistarea și intervenția COVID-19  (aparat Real Time PCR, aparate ventilație mecanică, monitoare funcții vitale, injectomate), în cadrul secțiunii de dezvoltare. Având în vedere că Spitalul Județean de Urgență Reșița și Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș sunt cele mai mari instituții sanitare din județ,  este imperios necesar ca activitatea acestora să fie susținută prin asigurarea infrastructurii medicale de intervenție imediată în depistarea COVID-19 și asigurarea serviciilor medicale de specialitate pentru pacienți.”, a declarat pentru expressdebanat.ro, Silviu Hurduzeu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/