Auditorii Curții de Conturi și-au cam pierdut vremea verificând conturile de execuție bugetară ale Consiliului Județean Caraș-Severin. Cel puțin așa reiese din concluziile controlului!
Dacă în anii trecuți controalele Curții de Conturi la Palatul Administrativ scoteau la iveală achiziții nejustificate și supraevaluate, bani cheltuiți pe drumuri asfaltate și modernizate doar pe hârtie, cheltuieli neacoperite de vreo hârtie și câte și mai câte, toate acestea cu prejudicii uriașe pentru bugetul public, la cea mai recentă acțiune de control, auditorii Curții de Conturi n-au descoperit probleme. Doar câteva abateri de la legalitate și regularitate, fără consecințe deosebite.
În raportul de audit financiar din 29 iunie a fost consemnată în primul rând trecerea cu nerespectarea prevederilor legale la obiecte de inventar a mijloacelor fixe amortizate integral care au o valoare mai mică de 2.500 de lei. Apoi au fost identificate trei persoane care ar fi primit salarii mai mari decât prevede legislația în vigoare. În total, ar fi vorba despre 27.000 de lei. Auditorii au mai descoperit că pentru organizarea unor acțiuni culturale s-au efectuat unele plăți fără documente justificative. Și cam atât! În concluzie, doar câteva deficiențe în instituția condusă de Silviu Hurduzeu. Aproape nimic față de ceea ce dezvăluiau controalele Curții de Conturi!