Președintele Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, Silviu Hulubei, este acuzat de acționarul majoritar al Metalului, Cătălin Rufă, că ar fi jucat murdar!
„Sclavii” care au boicotat meciul de la Satu Mare și au rezolvat clubul din Valea Domanului de o amendă de 800 de milioane de lei vechi, dar și de trei puncte în clasament, sunt singurii care s-au lăsat amețiți de driblingurile lui Hulubei. Cel puțin asta este convingerea lui Cătălin Rufă. Se pare că jucătorii mai multor echipe ar fi fost încurajați de sindicat să protesteze într-o formă prin care să atragă atenția cu adevărat față de situația financiară deosebit de grea în care a ajuns fotbalul românesc. Jucătorii Metalului, sclavi, cum se consideră ei, au vrut ca revoluția în fotbalul românesc să pornească de la Reșița. N-au rezolvat nimic! Singurul lucru bun este că a mai auzit restul țării de municipiul de pe Bârzava, asta mai ales după ce la mai multe meciuri, inclusiv din Liga I, unele echipe au ieșit pe teren cu bannere prin care își manifestau respectul față de Reșița. Gestul „sclavilor” în roșu și negru ar putea cântări însă foarte greu în decizia noii conduceri a administrației publice locale legate de continuarea finanțării clubului din Valea Domanului.
„Jucătorii și-au dorit să joace și cu Vâlcea, dar și la Brașov, dar noi nu am mai avut încredere sau curaj. Am vorbit cu ei și mi-au spus că le pare rău, că nu le-a spus nimeni că pot păți așa ceva. E clar că Emilian Hulubei a stat în spatele acelei mișcări, dar nu a fost fair-play ce a făcut. Dacă avea ceva de discutat cu mine, trebuia să ia legătura cu mine. Jucătorii mi-au spus asta mai cu jumătate de gură și cred că nu s-ar fi ajuns aici dacă nu s-ar fi implicat domnul Hulubei în sânul echipei pentru a-i împinge pe jucători să facă acel gest”, a declarat Cătălin Rufă la Sport Total FM.
Emilian Hulubei a ieșit imediat pe contraatac, tot la același post de radio, amenințând cu dezvăluiri care îl vor compromite pe Rufă: „Am înțeles că eu sunt, mai nou, răul fotbalului românesc, nu cei care nu le plătesc salariile jucătorilor. Totul se poate demonstra, am toate convorbirile cu jucătorii care m-au sunat că vor să protesteze cumva. Tratamentul la care au fost supuși din partea patronului a deranjat cel mai mult, iar AFAN nu a încurajat astfel de practici și nici nu o vom face. A fost decizia exclusiv a jucătorilor, dar noi i-am sprijinit, atât, pentru că asta este și menirea noastră, să fim alături de fotbaliști. Nu am nimic cu acest domn, dar o să dăm la presă litigiile pe care le-am adunat de când domnul Rufă s-a implicat în fotbal. La el este o practică în a nu plăti la timp salariile jucătorilor și o să demonstrăm asta”.
Liderul AFAN a mai afirmat că exemplul „sclavilor” de la Metalul Reșița ar fi dorit să-l urmeze în etapa imediat următoare jucătorii altor două echipe și doar intervenția sindicatului i-a făcut să se răzgândească. „Au ajuns cei care investesc să creadă că două luni de întârziere este ceva normal și că nu trebuie să se plângă nimeni! Nu, trebuie să ne plângem după zece zile de întârziere a salariului, pentru că noi venim zi de zi la muncă, nu o dată la două zile sau eu mai știu când. În contextul în care se află România, economic, politic etc., avem 27 de echipe în Liga 2 și niciunde nu există așa ceva. Dacă economic nu ne permitem, de ce chinuim în halul ăsta acești fotbaliști? În aceste condiții, fotbaliștii își pierd motivarea și renunță la a mai practica acest sport”, a mai spus același Hulubei.
Președintele AFAN ar putea să se preocupe la fel de tare și de implicarea jucătorilor pe care nu-i încurajează, dar îi susține, în trucarea meciurilor pentru câștiguri la casele de pariuri. Ar putea să le recomande să pună osul la treabă, să transpire mai mult, să joace și ei ceva la sfârșit de săptămână, pentru că nu întâmplător stadioanele sunt goale. Pentru că nu au ce vedea, spectatorii nu mai vin, sponsorii nu sunt deloc interesați să-și asocieze imaginea cu veșnic perdanți și cu maneliști îmbrăcați în tricouri de fotbaliști. De asta nu sunt nici bani! Și, oricum, fotbaliștii români, în general, câștigă exagerat de mult pentru ceea ce oferă!
Vesna Anculia Simici a revenit în țară după opt ani petrecuți în Germania. Fire curioasă și foarte curajoasă și-a închipuit doar că lumea e cu mult mai mare decât...
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281