Luptă în idei în PNL. De ce vor candidații să cucerească Primăria Reșița?

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Liberalii cărășeni au dat startul competiției interne pentru desemnarea celui mai potrivit candidat al partidului la funcția de primar al municipiului reședință de județ. Sondajul a demarat la începutul lunii decembrie și durează două săptămâni.

În tot acest timp, potențialii candidați încearcă să îi convingă pe cei care răspund la întrebări să îi voteze pentru că sunt cei mai buni. Daniel Surdu, Viorel Bașag, Ioan Popa (Tăițelu), Gheorghe Năsturel și Jaro Marșalic luptă în idei la momentul actual pentru că vor să arate că sunt potriviți pentru funcția de primar.

Întrebați de colegii de partid de ce vor să conducă municipiul Reșița, aceștia au declarat la unison că vor să aducă orașul pe linia de plutire. Daniel Surdu, de exemplu, a precizat că dacă ar fi desemnat să reprezinte PNL în competiție ar avea o misiune extrem de complicată. „Atunci când am decis să fiu unul dintre posibilii candidați la funcția de primar al Reşiței, știam că nu este ușor, că este o sarcină foarte complicată, iar cetățenii sunt sătui de promisiuni făcute și nerealizate. Dar sunt sigur că împreună cu echipa care mă va susține și cu cetățenii vom găsi aceste soluții, a declarat Daniel Surdu, în prezent consilier județean și președinte al ACVABANAT.

Să ne reîntregim patrimonial!
Acesta marșează pe ideea recuperării patrimoniului orașului. „Trebuiesc restabilite valorile orașului, precum și bine definite bunurile de patrimoniu ale cetățenilor. Trebuie redobândit tot ce s-a încercat să se înstrăineze, tot ce poate fi considerat un punct de atracție turistică și reprezintă istorie a acestui oraș. Personal, cel mai mult îmi displac momentele în care mă confrunt cu indiferența, neprofesionalismul sau atitudinea formală a unor instituții, funcționari sau lucrători. De aceea cred că trebuie o mai bună instruire a personalului din administrația publică, o mai bună evaluare a acestora și stabilirea unor scopuri comune pentru funcționarea corectă a acestui sector. Rezolvarea acestora este posibilă etapizat, cu o prioritizare corectă în urma unei bune organizări și cu multă muncă, abilități pe care am demonstrat că le am și pe care le voi pune în slujba oamenilor care îmi vor acorda încredere, a subliniat Surdu, unul dintre potențialii candidați ai PNL la primărie.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Ce spun ceilalți candidați?
Viorel Bașag, vicepreședinte al PNL Caraș-Severin se declară onorat că liberalii i-au acceptat potențiala candidatură la Primăria Reșița. „Da, vreau să candidez la Primăria Reșița pentru a încerca să revigorez mediul de afaceri al orașului, să creez locuri de muncă (care implicit aduc și mai mulți bani la buget), să creez premise pentru ca tinerii să nu mai plece din oraș, ci din contră – să revină, să păstrez tradițiile Reșiței și să promovez o transparență totală în administrația orașului, a spus Bașag, care în prezent ocupă funcția de consilier județean PNL și este om de afaceri.

Ioan Popa (Tăițelu) își dorește o candidatură deoarece în Reșița și-a petrecut cea mai mare parte din viață. „Aici, în Reșița, s-au născut și cresc copiii mei, aici în Reșița și în zonă s-au dezvoltat afacerile/firmele mele, consider că trebuie să fiu responsabil de ceea ce se întâmplă în Reșița, a spus Ioan Popa, om de afaceri.

Gheorghe Năsturel, consilier municipal în prezent, își dorește funcția de primar pentru că îi pasă de ce se întâmplă în Reșița. „Pentru că nu mai pot accepta să stau pasiv și cu capul jos. Pentru că Reșița are nevoie de o echipă puternică de sus până jos, care să nu mai accepte lipsa de onestitate, conflictele, cinismul, manipularea și urmărirea intereselor proprii în dauna intereselor comunității, a subliniat Gheorghe Năsturel.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/