Vezi cine şi cum a furat seiful burduşit cu bani!

Deși anchetatorii nu dezvăluie încă detalii despre cercetarea lor, pe surse, au apărut mai multe informații legate de autorii celui mai mare jaf din Caraș-Severin. S-ar părea că este vorba despre mai mulți apropiați ai familiei Lupșac.   

UPDATE, ora 15.35

Principalul suspect al furtului seifului burduşit cu bani este fratele Cristinei Lupşac. Este vorba de un tânăr de 17 ani, care a lucrat la un moment dat la una din firmele familiei Lupşac. Suspectul, Ovidiu Florin Mihăescu, a fost dat afară pentru că şi-ar fi băgat mâna în banii societăţii şi a locuit o vreme într-un cămin de nefamilişti. Surse apropiate anchetei au dezvăluit pentru Express de Banat cum a fost posibil să fie furat un seif care cântărea mai mult de o tonă. În garajul familiei Lupşac existau patru cauciucuri, pe care a fost răsturnat seiful, astfel încât să poată fi ridicat cu uşurinţă cu ajutorul unui motostivuitor.

UPDATE, ora 13.50

Principalul suspect în cazul jafului de la Oţelu Roşu e cumnatul fostului şef al Fiscului din oraş. Acesta a fost testat cu poligraful, concluzia fiind aceea că nu este sincer. În plus, el e cunoscut în Oţelu Roşu ca fiind un apropiat al lumii interlope.

Cercul de suspecți a fost restrâns la patru persoane în cazul jafului de la Oțelu Roșu. Ba mai mult decât atât, una dintre acestea ar fi chiar cumnatul bugetarului miliardar și ar avea o relație de rudenie cu celebrul Împărat Simi, din Valea Bistrei. Cele patru personae au fost testate cu aparatul poligraf. Rezultatele urmează să fie făcute publice.

Surse apropiate anchetei povestesc faptul că jaful a fost organizat pe etape. Într-o zi, hoții au intrat în casă, de unde au sustras seiful cel mic, din care apoi au luat o cheie de la mașină și telecomanda de la ușa garajului. Ulterior, autorii faptei au revenit, probabil, folosind telecomanda de la garaj pentru a putea intra pe acolo în casă. Anchetatorii au găsit amplasate în imobil mai multe țevi de mari dimensiuni, pe care s-ar fi transportat seiful de o tonă.

Revenim cu amănunte!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/