Hoții care i-au terorizat pe reșițenii cu mașini de fițe mai bine de două luni au fost prinși. Chiar dacă furturile au încetat, șoferii cu jeepuri sau BMW-uri au rămas fără catalizatoare, pentru că acestea au fost vândute pe piața neagră.
Polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale din Reșița au reușit să prindă în urma cu câteva saptamani doi hoți de catalizatoare. Aceștia le furau ca să le vândă apoi pe piața neagră. Unul dintre hoţi este cercetat în stare de libertate, iar celălalt a rămas în arestul poliției pentru că avea antecendente penale. După ce va fi trimis în judecată, hoțul din arest ar putea sta ani buni în spatele gratiilor din Penitenciarul Timișoara. Ca să le demonstreze oamenilor legii că la Reșița se poate fura fără probleme, hoții le-au făcut o demonstrație live, în cadrul reconstituirii cazului. Cei doi alegeau prima dată cu multă atenție mașina, după care în timpul nopții o prădau de catalizatoare. Bărbaţii le-au spus polițiștilor că un astfel de echipament poate depăși chiar și 3.000 de lei vândut la negru, astfel că au făcut bani frumoși din activitatea pe care au întreprins-o cu îndemânare timp de câteva luni.
La reconstituire au fost prezenți lucrători din cadrul Poliției Municipiului, avocata arestatului, martorii asistenți, un reprezentant al părții vătămate și criminalistul care a fotografiat cele mai importante momente ale reconstituirii. Mai exact, traseul parcurs de hoți și modul de operare prin care a fost demontat catalizatorul.
„Am efectuat o reconstituire a uneia dintre faptele comise. Hoţul a indicat traseul din care a venit la comiterea faptei şi modul în care a sustras catalizatorul de pe autoturism. În această săptămână, probabil, dosarul va fi finalizat, se va întocmi rechizitoriul, iar persoana cu care am facut reconstituirea va fi trimisă la Penitenciarul Timişoara. În prezent, cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a acestei persoane pentru că sunt date şi indicii că în perioada anterioară lunii iunie a mai comis o serie de fapte rămase iniţial cu autori necunoscuţi“, a declarat Adrian Lucian Nica, agent principal în cadrul Poliţiei Municipiului, Biroul de Investigaţii Criminale.
În sarcina celor doi hoți au fost reținute și un număr de trei dosare, rămase inițial cu autori necunoscuți.