Hotelul Decebal din Herculane, vândut prin delapidare de Statul Român? „Nu pot să iau nici 5 bani, nici măcar credit bancar!”

capusan nicolae
casinoherculane by sungarden

Renașterea stațiunii balneare de pe Valea Cernei, perla turismului românesc cu decenii în urmă, e întârziată de tot felul de litigii în instanță și dosare penale deschise celor care au devalizat-o până la stadiul de paragină!

Omul de afaceri Nicolae Căpușan, proprietarul celebrului complex SunGarden de la marginea Clujului, a dezvăluit pentru Express de Banat cum a cumpărat bijuteria arhitectonică din centrul vechi al stațiunii Băile Herculane, dar și motivele pentru care aducerea ei la standardul celor cinci stele se face într-un ritm chiar mai domol decât specificul ardelenesc.

„Eu am cumpărat hotelul de la Statul Român, de la Direcția Finanțelor Publice Timișoara. Îl puteam cumpăra la o treime din preț de la executorul judecătoresc, dar am zis că e complicat și că nu mă bag, aștept și îl iau de la Statul Român. În 2023 există un judecător de cameră preliminară care se gândește în mintea lui cum să-mi blocheze el mie investițiile. Omul ăsta îmi pune în Cartea Funciară o sarcină pe care scrie «cumpărat prin delapidare». Atunci, de ce nu face dosar penal Statului Român că l-a vândut prin delapidare?!”, a dezvăluit omul de afaceri.

CITEȘTE ȘI:

Valsul vienez se dansează iar în sala cazinoului din Băile Herculane! (FOTO)

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

„Mulți din Consiliul Județean s-au opus reabilitării Hotelului Decebal! Dunca m-a ajutat, fără să îi dau niciun ban!”

Consecințele mențiunii respective în Cartea Funciară sunt cât se poate de grave, explică mai departe Nicolae Căpușan. Practic, șansa obținerii unei finanțări europene pentru reabilitarea hotelului este nulă. La fel cum s-ar întâmpla cu orice alte surse de finanțare ar exista. „Eu sunt privat de orice șansă de a obține fonduri europene pe acest hotel. Există acum măsură pe stațiuni balneare, în care eu aș fi putut să iau o sumă de bani, dar nu pot să iau nici 5 bani, nici măcar credit bancar nu pot accesa. Am câștigat de 2 ori la Curtea Supremă, omul a venit și a inventat acest lucru pentru că nici din punct de vedere al Codului Civil sau al Codului Penal nu există o astfel de notare în Cartea Funciară. Există sechestru sau liber de sarcini. O eroare judiciară sau o comandă politică, nu știu ce a fost. Eu nu sunt politic. Pierdem bani și șansa să îl construim mai repede. Astăzi se lucrează la hotel pe bani proprii, în condițiile în care aș fi putut lucra în cofinanțare cu fondurile europene.”, a explicat Nicolae Căpușan.

Hotelul Decebal din Băile Herculane se vrea renovat la standard de 5 stele. O altă investiție a familiei Căpușan în stațiunea de pe Valea Cernei e Casino Herculane, sală inaugurată recent, destinată evenimentelor de ținută, fie că sunt private, corporate, artistice sau sociale.

CREDIT FOTO: YWP Studio

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/