„Horticultura nu gestionează cu profesionalism zestrea verde a orașului”. Crengile uscate ale copacilor, tăiate cu ajutorul voluntarilor

salvo bun
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Primăria Timișoara acuză Horticultura că nu își respectă obligațiile contractuale și nu întreține parcurile din zona centrală. Pentru că nu a tăiat crengile uscate ale arborilor și copacii care îi pun în pericol pe oameni, cei din administrația locală au apelat la voluntarii SALVO să curețe parcurile. 

Autoritățile locale au notificat SC Horticultura SA să rezolve problema întreținerii parcurilor din zona centrală – ILSA/Mocioni, Regina Maria și Justiției – până în 30 iulie, ulterior, societății i-a fost acordată o perioadă de grație de încă 10 zile.

„Cu toate acestea, nu s-a intervenit deloc în parcul ILSA. Deoarece compania nu a respectat această notificare, Primăria Timișoara a apelat la specialiștii arboriști ai compartimentului de voluntari din cadrul primăriei, SALVO, pentru punerea în siguranță a zonei, iar intervențiile lor vor continua zilele acestea.”, anunță Primăria Timișoara.

STPT job 1000x200

Potrivit acesteia, Horticultura ar avea peste 500 de sesizări nerezolvate, unele chiar din 2019. Toate se referă la toaletări de crengi uscate și la tăieri de arbori uscați, care reprezintă un potențial pericol pentru cetățeni și bunurile din spațiul public. „Aceasta înseamnă că societatea Horticultura nu își respectă responsabilitățile contractuale și nu gestionează cu profesionalism zestrea verde a orașului.”, concluzionează reprezentanții PMT.

Lucrările de toaletare ale copacilor au loc în aceste zile, în cele trei parcuri din zona centrală a Timișoarei.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/