Consilier local, despre situația de la Colterm: „Nu a fost făcut niciun demers pentru demararea procedurii de selecție a noului director general”

Mandatul de director general interimar al lui Petre Nenu la Colterm expiră în 17 august, fără posibilitatea de a mai fi prelungit, spune consilierul local Pro România Roxana Iliescu. Ea susține că noul consiliu de administrație nu a făcut până acum niciun demers pentru demararea procedurii de selecție pentru funcția de director general. Mai mult, nici noua organigramă a instituției nu a fost pusă în aplicare din luna august, așa cum s-a stabilit inițial. 

„Din cunoștințele mele, în lunile deja trecute, marele consiliu de administrație condus de domnul Mâțu, uns de «oamenii noi», nu a făcut niciun demers privind demararea procedurii de selecție pentru funcția de director general. De ce? E simplu… pentru că mințile «luminate» care orchestrează mai nou manevrele de la Colterm nu au avut niciun interes să aibă loc un concurs pe bune și să se trezească, doamne ferește, în fruntea companiei cu un om competent! Mai mult, domnul Mâțu, un «profesionist» dovedit, se pare că se vrea director general și ar fi agreat.”, a scris Roxana Iliescu pe Facebook.

Potrivit Roxanei Iliescu, la Colterm s-ar discuta despre o nouă organigramă, alta decât cea votată în 14 iunie, care ar fi trebuit să producă efecte din 1 august.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Cred că s-au răzgândit întrucât nu s-a pus în aplicare de la 01.08.2021 organigrama concepută în iunie. Acea organigramă trebuia publicată pe site-ul societății, iar din 1 august trebuia să fie desființate cele 3 funcții de directori, parte din direcții și aplicate în concret toate modificările prevăzute. Deci, organigrama anunțată cu mare fast (…) a fost un mare fâs…”, a mai spus Roxana Iliescu.

Consilierul local cere convocarea AGA de la Colterm de urgență pentru clarificarea, în mod oficial, a mai multor probleme, printre care cea a directorului general, punerea în aplicare a organigramei, demersurile în vederea pregătirii sezonului de iarnă și a achiziționării certificatelor de CO2.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/