Hipertensiunea arterială este unul dintre principalii factori care contribuie la mortalitatea de cauză cardiovasculară, atât la nivel global, cât și în țara noastră. Ziua mondială de luptă împotriva acestei afecțiuni este marcată anual în luna mai.
Hipertensiunea arterială are o prevalență de 45% în rândul adulților și este considerată ca fiind cea mai frecventă afecțiune din lume. Doar 30% dintre pacienții tratați pentru hipertensiune arterială în România au, în mod constant, valori controlate, adică sub 140/90 mmHg.
„Tema actuală a Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Hipertensiunii Arteriale, marcată în fiecare an pe 17 mai, are ca principal obiectiv creșterea nivelului de conștientizare la nivel mondial și măsurarea cât mai corectă și mai precisă a tensiunii arteriale, cu scopul obținerii unui control mai bun”, transmite Societatea Română de Hipertensiune.
Hipertensiunea arterială este responsabilă, prin complicațiile sale, de 45% din totalul deceselor cauzate de boli cardiovasculare și de 51% din decesele cauzate de accidentele vasculare cerebrale, acestea reprezentând cele mai importante cauze de morbiditate și mortalitate la nivel mondial. Printre complicații se numără și afectarea de organ țintă – sunt afectate artere coronare, miocardul, creierul, rinichiul, aorta, arterele membrelor inferioare, dar și retina.
Conform Societății Române de Hipertensiune, cele 10 reguli pentru măsurarea corectă a tensiunii arteriale sunt:
Prin creșterea nivelului de conștientizare a ceea ce înseamnă hipertensiune arterială și prin îmbunătățirea modalităților de măsurare a acestea, procentul pacienților care au HTA necontrolată s-ar putea reduce cu până la 25%, mai spun specialiștii.