Cea de-a X-a ediție a competiției de alergare denumită Hercules Maraton se va desfășura sâmbătă în organizarea Clubului Alternative din Timișoara, cu sprijinul Primăriei Băile Herculane.
Se vor alinia la startul de la ora 9.00 sportivi din toată țara pentru a participa la cele două probe de semi maraton (21 km) și maraton (43 km) cu 2.300 de metri diferență de nivel. S-au înscris aproape 200 de competitori și sunt așteptați și câțiva sportivi din străinătate. Timpul alocat parcurgerii celor două trasee este de 6, respectiv 10 ore, dar experiența altor ani a demonstrat că toți participanții încheie competiția mult mai devreme.
„Ediția de anul trecut a avut loc online, așa că revenirea la viața competițională este mult așteptată acum. Hercules Maraton se va desfășura doar pe poteci și pe drumuri neasfaltate în jurul vârfului Arjana din Munții Cernei și ni s-au alăturat pentru organizare numeroși voluntari, dar și sponsori ce vor asigura premiile constând în echipament sportiv”, spune Sorin Bătrân, vicepreședintele clubului timișorean, care precizează că acest concurs de alergare „poate fi un bun prilej nu numai pentru competitori, ci și pentru simplii participanți să ia contactul cu natura în miez de toamnă, pentru observarea principalelor piscuri montane din Munții Mehedințiului unde peisajul este minunat și relaționarea în aer liber extrem de relaxantă”.
Sursa foto: ciclism.ro