Oamenii de afaceri investesc la Herculane

casinoherculane by sungarden

Echipa primarului Nicuşor Vasilescu a prăbuşit imperiul Armaş şi a conceput împreună cu experţii de la Naţiunile Unite planul prin care staţiunea să renască. Cel puţin la fel de important este însă şi faptul că Nicuşor Vasilescu a câştigat încrederea oamenilor de afaceri din Herculane şi nu numai, iar mediul privat este acum mult mai receptiv şi gata să investească în turismul balnear.

 

publicitate online in ziar Express de Banat

După o perioadă importantă de timp în care staţiunea a acuzat lipsa investiţiilor, acum, oamenii de afaceri sunt gata să investească în paralel cu proiectele dezvoltate de administraţia Vasilescu. De câştigat va avea toată lumea, iar investiţia de peste 15 milioane de euro a lui Ion Catrinoiu, un om de afaceri din Craiova, este cel mai bun exemplu în acest sens. “Am apărut în peisajul investiţional al staţiunii Băile Herculane datorită unui drum pe care l-am făcut aici. M-a impresionat foarte mult tot ceea ce înseamnă această staţiune şi împrejurimile ei. Din acest motiv, eu şi asociatul meu, am hotărât să investim aici. Sperăm să ducem la bun sfârşit cele două capacităţi hoteliere Afrodita şi Diana şi să finalizăm această investiţie”, a povestit Ion Catrinoiu.

Proprietarul a două dintre cele mai mari hoteluri din staţiune evidenţiază importanţa unei strânse relaţii între mediul privat şi administraţia locală. “Avem un plan cu reţeaua de apă termală, cu distribuţia apelor termo-minerale sulfuroase şi saline, investiţie pe care sperăm să o ducem la bun sfârşit, în sensul de a crea o reţea modernă capabilă şi eficientă care să treacă prin faţa fiecărei gospodării şi pe la fiecare hotel, astfel încât, cine doreşte să se cupleze la această reţea să o poată face. Sperăm ca împreună cu Primăria, în momentul în care reabilitează străzile, pentru că vor trebui sparte, noi să fim promţi şi să realizăm această reţea pe baza unui proiect pe care l-am comandat. Investitorii, foşti, actuali şi viitori, vor putea să-şi aleagă orice proiect din lista prezentată de experţii Naţiunilor Unite şi le va fi mult mai uşor. De aici trebuie plecat şi cred că staţiunea se va dezvolta”, a mai spus omul de afaceri.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Ion Catrinoiu nu a investit deloc întâmplător peste 15 milioane de euro în cele două hoteluri. Este convins că staţiunea are un viitor frumos şi speră ca primarul Vasilescu să continue proiectele demarate şi după data de 10 iunie. “Fără a face nicio susţinere electorală, spun că infrastructura acestei staţiuni lasă încă de dorit. Dacă vă uitaţi în istoria staţiunii, veţi vedea că a mers ca o sinusoidă, a avut câteva momente de vârf. A fost perioada Imperiului Roman, apoi a Imperiului Austro-Ungar, a fost perioada comunistă, care a dus staţiunea la un anumit nivel, iar a căzut şi, acum, conform sloganului pe care domnul primar l-a lansat, staţiunea renaşte. Este un alt moment de creştere. E clar că nu se face infrastructură într-un mandat de patru ani”, a mai afirmat Ion Catrinoiu.

 

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/