Echipa fostului internațional român Adrian Petrea s-a impus astăzi, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naționale de handbal masculin, pe terenul unei alte nou-promovate, CSU Danubius Galați, cu scorul de 32-29 (16-14).
Roș-albii confirmă forma bună arătată în meciurile de verificare și în startul campionatului, după trei etape necunoscând gustul înfrângerii. Mai mult decât atât, cu două victorii, ambele obținute în deplasare, și o remiză pe teren propriu, HC Adrian Petrea ocupă locul patru, cu șapte puncte. Tot atâtea are și Dinamo, echipa de pe locul trei, bucureștenii având însă un golaveraj mai bun.
Reșițenii au început bine partida de astăzi, conducând cu 3-1 sau 6-2, dar gălățenii au reușit să revină și chiar să conducă la un gol diferență. Speranța gălățenilor la o victorie nu a ținut însă prea mult, băieții lui Petrea revenind în avantaj, pe care și l-au păstrat până la final. La pauză, HC Adrian Petrea avea un avans de două goluri, dar imediat după reluarea jocului s-au desprins la cinci lungimi, 14-19 sau 22-27. Pe final, gălățenii au reușit să se apropie la doar un gol, 29-30, dar reșițenii și-au controlat mai bine nervii și emoțiile. S-a terminat 32-29 pentru HC Adrian Petrea, care se pregătește acum pentru vizita lui CSM Călărași, antrenată de binecunoscutul Aihan Omer. Partida va avea loc la Sala Polivalentă din Reșița, în data de 6 septembrie, de la ora 18.
HC ADRIAN PETREA : Shota Tevzadze, Andrei Drăghici – Lucian Ignat (5), Mihail Huta (4), Ilie Vaidasigan (7), Tiberiu Popovici, Cristian Lela (2), Mihai Rohozneanu (3), Sebastian Pîrvan (2), Florin Dospinescu, Eremia Pîrîianu, Robert Rugaci (2), Alexander Starchenko (1), Marius Grozăvescu (4), Ioan Stan (2).
sunteti prosti sau va faceti? nu mai e de mult csm calarasi… chiar atata nesimtire aveti? si nu sunteti pe locul 4… chiar de ar fi sa invingeti AHC DUNAREA CALARASI tot cu nesimtirea ramaneti