Echipa de handbal care poartă numele fostului internaţional român a defilat în prima jumătate a sezonului şi, la achiziţiile făcute în iarnă, are toate şansele să domine şi mai categoric returul Diviziei A .
HC Adrian Petrea a debutat excelent în 2015, cu o victorie lipsită de emoţii obţinută la Braşov, cu Rom Cri. Chiar dacă reşiţenii nu au făcut deplasarea în efectiv complet, gazdele nu au reuşit să ţină ritmul cu o echipă net superioară la toate capitolele. Alb-roşiii s-au impus cu 39-21, ceea ce face ca media de goluri marcate pe meci să fie de peste 35! Cu alte cuvinte, spectacolul e ca şi garantat la fiecare joc al trupei lui Adi Petrea.
La fel vor sta lucrurile şi sâmbătă seară, în Sala Polivalentă din Reşiţa, când HC Adrian Petrea primeşte replica lui HCM Făgăraş, echipă aflată pe locul cinci în clasament. Partida va începe la ora 17.00.