Începând de azi, comportamentul de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică se sancționează cu amendă contravenţională de la 3.000 lei la 10.000 lei, după apariția în Monitorul Oficial a noilor prevederi din Legea privind egalitatea de șanse între femei și bărbați.
„Este interzis orice comportament de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică definite conform prezentei legi, atât în public, cât şi în privat”, prevede un nou articol introdus în Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, act normativ publicat, luni, în Monitorul Oficial, informează Mediafax.
Încălcarea interdicțiilor privind hărţuirea, hărţuirea sexuală sau hărţuirea psihologică „constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 3.000 lei la 10.000 lei, dacă fapta nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune”, mai prevede actul normativ.
Constatarea și sancționarea contravențiilor se fac de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI), prin ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române, ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră Române, în zona de competenţă, precum şi de către poliţiştii locali, potrivit legii publicată luni în Monitorul Oficial.
Actul normativ care se aplică începând de azi spune că prin hărțuire se înțelege „situația în care se manifestă un comportament nedorit, legat de sexul persoanei, având ca obiect sau ca efect lezarea demnității persoanei în cauză și crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor”.
Prin hărțuire sexuală se înțelege „situația în care se manifestă un comportament nedorit cu conotație sexuală, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect lezarea demnității unei persoane și, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor”, iar prin hărțuire psihologică se înțelege „orice comportament necorespunzător care are loc într-o perioadă, este repetitiv sau sistematic și implică un comportament fizic, limbaj oral sau scris, gesturi sau alte acte intenționate și care ar putea afecta personalitatea, demnitatea sau integritatea fizică ori psihologică a unei persoane”, mai prevede legea.
Proiectul de lege a fost adoptat pe 10 iulie de Camera Deputaților, for decizional, cu 214 voturi „pentru”, 8 voturi „contra”, 10 abțineri. Președintele Klaus Iohannis a semnat, pe 2 august, decretul privind promulgarea legii.
Sursă foto: adevarul.ro