În Spitalul orăşenesc Oţelu Roşu s-au investit bani frumoşi în ultima vreme, dar medicii şi întreg personalul de aici nu s-au bucurat de aceeaşi grijă din partea instituţiilor statului.
Alin Mihăiescu, directorul unităţii medicale din Valea Bistrei, a venit ieri în faţa consilierilor locali din Oţelu Roşu pentru a le aduce la cunoştinţă situaţia delicată în care se află personalul medical. Mai exact, acesta le-a explicat aleşilor locali că în conturile spitalului nu mai există un leu pentru plata salariilor şi dărilor către bugetul de stat pentru lunile noiembrie şi decembrie. ,,Să sperăm că nu se va ajunge la închiderea spitalului, dar, din păcate, contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate nu ne asigură cheltuielile de personal. Am ridicat problema în Consiliul Local. Situaţia este cunoscută şi la Prefectură, şi la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Va trebui să găsim o rezolvare a problemei pentru că ar fi păcat ca un spital reabilitat să nu primească finanţare pentru a putea funcţiona. Nu mai avem bani de salarii. Cam 50.000 de lei ar fi şi datoriile pentru utilităţi, dar sunt facturi în termen, nu sunt arierate”, a precizat directorul spitalului.
Asistentele fac tot!
Consilier local şi director medical la Spitalul Orăşenesc, Ioas Rus a fost mult mai tranşant: ,,Sunt peste 42 de posturi vacante. Noaptea, pe majoritatea secţiilor nu avem femeie de serviciu, nu avem infirmieră, asistenta face toată munca de îngrijire a bolnavilor. Bugetul alocat de Casa de Asigurări la începutul anului nu ne permite nici măcar finanţarea până la luna septembrie-octombrie a fondului de salarii. A spus că nu finanţează fond de salarii, că finanţează servicii, numai că blochează numărul de servicii. Nu aveţi voie să faceţi decât 50 sau 100 de internări pe lună, ne spune Casa. Aşa ne controlează sumele alocate. Dacă nu se rezolvă într-un oarecare fel, spitalul este ca şi mort”.
Regretă plata facturilor la termen!
Primarul Luca Mălăiescu începe să regrete faptul că a încercat să fie un edil-şef model, care să ducă datoriile spre zero. ,,A fost săptămâna trecută la Bucureşti, la domnul ministru Băniciociu. A sunat personal la doamna director a Casei Judeţene, Tudoriţa Nicula, şi i-a transmis să rezolve problema. A trecut o săptămână de atunci şi nu s-a concretizat încă nimic. Durerea mea ca primar este mare deoarece, la Oţelu Roşu, nici Primăria, nici spitalul nu au declarate arierate. Am achitat tot timpul la zi toate datoriile, încadrându-se, bineînţeles, în cele 90 de zile, termenul pentru a nu intra la arierate. Nu tot timpul în viaţă ai de câştigat atunci când eşti corect şi vrei ca lucrurile să meargă bine. E exact aşa cum spunea domnul director Rus, de multe ori cei corigenţi la şcoală ajung premianţi. Se potriveşte foarte bine şi în situaţia noastră, pentru că noi am achitat datoriile la zi, în timp ce avem cazuri în judeţ şi în ţară unde primăriile şi spitalele au declarat arierate de zeci de miliarde de lei. Aşa e spitalul de la Oraviţa, care a primit 32 de miliarde pentru a achita arieratele. Consider că acest sistem este bolnăvicios şi, mai mult decât atât, cred că atunci când s-a luat decizia ca spitalele să fie terţiarele primăriilor s-a făcut o mare greşeală, deoarece în oraşele mici e aproape imposibil de a susţine aceste cheltuieli. Nu cred că e vorba despre închiderea spitalului, dar medicii nu-şi vor lua salariile pe luna decembrie, ne putem aştepta la o grevă a lor”, a comentat situaţia primarul oraşului Oţelu Roşu.
onsider ca dobitocii se aduna… consider ca dobitocii adevarati vor recunoaste in fata electoratului caransebesean ca sint ceea ce sint!
(vela: mai stai si tu la rind la policlinica spitalului municipal.. te rog frumos!,,, data viitoare te fut in gura fata de toti paciientii si de toti angajatii!
rahat ce esti; crezi ca daca aprobi ceva trebuie sa sari peste rind?!? mai esti si absolvent de doda
esti ceea ce esti