Haka la pauza meciului dintre Timișoara Saracens și Tomitanii Constanța. În Banat au venit noi jucători

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Timișoara Saracens nu a avut nicio problemă la meciul cu Tomitanii Constanța din Cupa României, adjudecat de gazde la scorul de 75-6. Partida a marcat momentul emoționant al retragerii a doi jucători din tabăra gazdelor, iar clubul a sărbătorit despărțirea de cei doi într-o manieră inedită. De asemenea, mai trebuie spus că bănățenii au adus și două întăriri de ultim moment.

Este vorba de doi pilieri străini. Paea Fonoifua are 26 de ani și vine din Tonga, în timp ce German Aranda are 31 de ani și vine din Argentina. În prima repriză, Tomitanii au punctat dintr-o lovitură de pedeapsă. Gazdele au dat șase eseuri, prin Vlăduț Zaharia, Luke Samoa, cu două încercări, Valentin Popârlan, Marius Simionescu și Bidzina Samkharadze, toate transformate de Samoa. Astfel, la vestiare s-a intrat cu 42-3.

La pauză, Timișoara a marcat retragerea din activitatea sportivă a jucătorilor Mădălin Lemnaru și Samuel Mariș printr-o haka omagială. În a doua repriză, Constanța a marcat tot doar dintr-o lovitură de pedeapsă. Gazdele au marcat cinci eseuri, George Tătăruș, Vasile Rus, Vlăduț Zaharia, Marius Simionescu și Paul Perici. Trei au fost transformate de Samoa și unul de Dănuț Jipa,

untitled design set 970x90 px

Săptămâna viitoare, Timișoara Saracens reia partidele din Superligă. Bănățenii vor juca acasă tot pe „Dan Păltinișanu”, cu U Cluj.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/