Hackerii din Caransebeş se declară nevinovaţi!

Flavius Blăgăilă, zis Liuben, Dorel Cosma, Ovidiu Andraş, Dragoş Pintilie, Liviu Coşe şi Petru Cristescu au atacat sentinţa de condamnare a Tribunalului Caraş-Severin şi speră să scape mult mai ieftin la Curtea de Apel Timişoara.

Tinerii care şi-au valorificat cunoştinţele informatice păcălind mai multe bănci şi persoane fizice din Italia continuă să-şi susţină nevinovăţia, în ciuda faptului că procurorii DIICOT au prezentat o mulţime de probe care îi incriminează şi că prima instanţă i-a găsit pe toţi vinovaţi. Magistrații de la Tribunalul Caraș-Severin l-au condamnat pe Liuben, creierul grupului infracţional organizat, la patru ani de puşcărie. Liviu Coşe, membru al segmentului extern al reţelei, a fost pedepsit cel mai drastic, el fiind trimis pentru o perioadă de cinci ani în spatele gratiilor, în timp ce toţi ceilalţi inculpaţi au primit pedepse cu suspendare. Sentinţa instanţei cărăşene a fost atacată cu apel atât de hackeri, cât şi de Ministerul Public şi Poşta Italiană, unul dintre păgubiţi.

“Astăzi se va judeca apelul la Curtea de Apel Timişoara şi probabil că instanţa va rămâne în pronunţare, deoarece toate probele sunt administrate. Clienţii mei nu-şi vor schimba poziţia procesuală”, a declarat avocatul Cosmin Bolosin.

Băieţi isteţi

Procurorii DIICOT vorbesc în acest caz despre o grupare specializată în falsificarea instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase cu ajutorul acestora, grupare ce avea ramificaţii în ţară, dar şi în străinătate. Creierul, Flavius Blăgăilă, şi prietenul acestuia, Dorel Cosma, au început prin a încărca în mod fraudulor cu credit cartele telefonice de tip “Pre Payed” ale unor persoane din Italia. Alţi doi tineri, care locuiau în Italia, făceau rost de clienţi, astfel că, “afacerea” mergea destul de bine. Lucrurile au devenit însă mult mai serioase când Blăgăilă, zis Liuben, s-a cunoscut pe Internet cu Ion Ciufu. “Au ajuns la concluzia că, împreună, folosindu-şi fiecare cunoştinţele tehnice, pot crea pagini false ale unor site-uri, aparţinând unor instituţii bancare din Italia şi prin intermediul acestor pagini pot obţine date confidenţiale ale unor clienţi în baza cărora se pot vira ilegal sume de bani în contul altor persoane”, se reţine în rechizitoriu.

Tinerii făceau bani frumoşi din astfel de fraude. Din verificările făcute la serviciul de transfer bancar rezultă că membrii grupării au ridicat în total aproape 345.000 de euro. “Este de subliniat că suma de 343.179,69 euro reprezintă doar cota parte ce revenea membrilor grupului care acţionau în ţară”, se mai reţine în rechizitoriu. Prejudiciul total se ridică astfel la aproximativ 700.000 de euro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/