Guvernul Orban trebuie dat jos și înlocuit cu un guvern de uniune națională!

Haosul creat în România de deciziile proaste, în unele cazuri, și de lipsa de reacție, în alte situații, nu poate rămâne nepedepsit. Deputatul Ion Mocioalcă și Pro România insistă pentru un guvern de uniune națională!

Secretarul general Pro România a spus pentru expressdebanat.ro că adoptarea moțiunii simple împotriva ministrului Finanțelor, Florin Cîțu, este doar un prim semnal pentru ceea ce urmează să se întâmple pe scena politică după ce Guvernul Orban și-a demonstrat incompetența în această perioadă, ce-i drept complicată. „PRO România nu a votat nici Starea de Urgență, nici Starea de Alertă, a votat în schimb moțiunea simplă împotriva ministrului Cîțu. Am votat ce a fost de votat, a fost singura moțiune depusă, mai așteptăm și altele, dar în principal noi așteptăm moțiunea de cenzură pentru că acest guvern este clar că trebuie dat jos și înlocuit cu un guvern de uniune națională sau format din specialiști propuși de partide, susținuți de partide. Doar așa putem reporni ceea ce nu se poate întâmpla chiar așa, la o simplă apăsare de buton, procesul economic în România”, a declarat Ion Mocioalcă.

La cum au stat lucrurile și astăzi în Parlament, cu ocazia audierii premierului Orban, este clar că moțiunea de cenzură are șanse mari să treacă. Mocioalcă a reluat cu această ocazie și subiectul reîntregirii Stângii românești. „Ar fi o prostie să nu se unească, dar PRO România e în stare să se descurce și pe propriile picioare. Dacă va trebui, chiar o să fim noi alternativa la putere, deși ar fi mult mai ușor să oferim românilor o alternativă consolidată de stânga, în care, de ce nu, poate intra și ALDE. E o variantă pe care eu am propus-o, Victor Ponta a propus-o în mai multe rânduri și eu o doresc chiar și în Caraș-Severin, mai ales acum, când acolo chiar avem cu cine discuta. Dar putem discuta la fel de bine și cu Stânga, și cu Dreapta pentru binele Caraș-Severinului, al cărășenilor”, a mai comentat deputatul de Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/