Guvernul Ludovic Orban a fost demis astăzi prin moțiunea de cenzură inițiată de PSD și UDMR, aceasta fiind votată de 261 de parlamentari.
Anunțul a fost făcut de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Pentru ca Guvernul să fie demis erau necesare cel puțin 233 de voturi. Au existat 139 de voturi contra moțiunii, abțineri zero, voturi anulate zero.
„În acest moment, Guvernul Orban a căzut. Este un pas foarte mare pentru democrație, economie și pentru sănătatea românilor. A fost o mobilizare. Până acum nu s-a întâmplat așa ceva, să treacă o moțiune cu un asemenea scor. S-au trezit mulți colegi, înseamnă. În acest moment e o criză provocată de domnul Orban și PNL. Așteptăm să fim chemați la consultări de președintele României”, a declarat Marcel Ciolacu.
El a mai spus că va avea o discuție cu liderul Pro România, Victor Ponta, pentru o propunere comună pentru funcția de prim-ministru.
UPDATE, ora 16.00
Ludovic Orban a declarat, după adoptarea moțiunii de cenzură, că Guvernul „cade în picioare” și că parlamentarii care au votat moțiunea de cenzură sunt dominați „de forțe retrograde”. El susține că e mândru de ce a putut realiza în trei luni de guvernare.
„Un parlament dominat de forțe retrograde, așa cum i-am numit pe parlamentarii născuți din pixul lui Dragnea, care au călcat în picioare democrația și interesele României, a decis astăzi, prin moțiune de cenzură, căderea Guvernului pe care îl conduc. Așa cum am spus înainte de moțiune, Guvernul cade în picioare”, a spus Ludovic Orban în Parlament.
El a adăugat că a pierdut „doar o bătălie” și că e mândru de ce a realizat cabinetul său în trei luni de guvernare.
„Suntem mândri de ce am făcut în trei luni, de faptul că într-o perioadă extrem de scurtă am reușit să reparăm o parte din stricăciunile PSD, că am reașezat România în rândul națiunilor europene, pe picior de egalitate, că am refăcut credibilitatea României în față partenerilor europeni și strategici. Am reușit într-un timp extrem de scurt să luăm decizii cu impact. Aduc aminte de eliminarea supraccizei la combustibili, abrogarea recursului compensatoriu, rectificarea bugetară care a salvat bugetul României și a permis încheierea exercițiului bugetar”, a subliniat Orban.