Guvernul Dăncilă nu mai are nici legitimitate, nici susținere parlamentară!

Deputatul PNL de Caraș-Severin, Valeria Schelean-Șomfelean, anunță plecarea de la guvernare a social-democraților, liberalii lucrând în prezent la coalizarea formațiunilor din opoziție pentru ca moțiunea de cenzură să o trimită acasă, în sfârșit, pe Viorica Dăncilă!

Potrivit parlamentarului cărășean, activitatea parlamentară a PNL în sesiunea care a început în această săptămână, se va concentra pe trei direcții strategice. În primul rând, PNL va depune propuneri legislative pe domenii cheie: economie, educație, sănătate, administrație publică, sistemul pensiilor speciale, justiție. Valeria Schelean-Șomfelean spune că, totodată, „PNL va continua demersurile pentru coalizarea forțelor politice din opoziție pentru susținerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, Executiv care nu mai are nici legitimitate, nici susținere parlamentară”.

În al treilea rând, PNL va lupta, cu aceeași consecvență, pentru a elimina ingerințele PSD în domeniul justiției, dar și pentru transpunerea rezultatului de la Referendumul din 26 mai 2019, mai spune deputatul liberal.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/