Programele „StudentInvest” și „FamilyStart” au fost aprobate de Guvern. Astfel, studenții vor fi sprijiniți pentru a-și finaliza studiile, iar tinerii pentru a-și întemeia familii. Același act normativ prevede și creșterea ajutorului pentru copiii din sistemul de protecție specială.
Prin actul normativ, adoptat în ședința de joi, se creează cadrul legal pentru implementarea programelor guvernamentale „StudentInvest” şi „FamilyStart”, incluse în pachetul ”Sprijin pentru România”.
„Programul guvernamental <<StudentInvest>> are caracter educaţional, accentul fiind pus pe creșterea accesului la programele de învăţământ superior, pe diminuarea abandonului universitar, precum şi a şomajului în rândul tinerilor absolvenţi. Statul intervine pentru stimularea accesului la educaţie printr-un program de subvenţii a dobânzilor şi a altor cheltuieli adiacente creditului, precum și în procesul de garantare a creditelor contractate de persoanele fizice pentru acoperirea cheltuielilor eligibile din cadrul programului”, aflăm de la Guvern.
„FamilyStart” are caracter socio-educaţional şi are ca scop promovarea valorilor familiei, încurajarea natalităţii, asigurarea acoperirii unui pachet minim de cheltuieli la intemeierea unei familii, creşterea gradului de educaţie în familii.
„Statul intervine pentru stimularea accesului la educaţie printr-un program de subvenţii a dobânzilor (75% din dobanda totala) şi a altor cheltuieli adiacente creditului, precum și în procesul de acordare si garantare a creditelor contractate de persoanele fizice pentru acoperirea cheltuielilor eligibile din cadrul programului”, a mai transim Guvernul.
Actul normativ majorează alocația de hrană și fondurile alocate pentru îngrijirea copiilor aflați în sistemul de protecție specială. Alocația de hrană crește la 22 lei/zi, respectiv 669 lei/lună; pentru nevoi personale se alocă 5 lei/zi, respectiv 150 lei/lună; pentru încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale culturalsportive suma este, în medie, 131 lei/lună.