Guvernarea Orban a făcut istorie! Primăria Moldova Nouă, cel mai mare buget alocat în ultimii 13 ani!

Primarul Adrian Torma are resursa financiară necesară pentru a susține investițiile comunității pe care o păstorește. Pentru anul în curs, instituția pe care o conduce are un buget de peste 20 de milioane de lei, semn că, în ciuda culorii politice, actuala guvernare chiar a fost cu dare de mână.

Edilul social-democrat de la malul Dunării se arată extrem de mulțumit față de sumele alocate de la nivel central pentru administrația publică locală pe care o conduce, acesta subliniind că banii repartizați de actuala putere reprezintă cea mai mare infuzie de care s-a putut bucura bugetul local al orașului Moldova Nouă, nu doar în mandatul său, ci chiar de la intrarea României în Uniunea Europeană.

„Eu am fost, de fiecare dată, un primar, cel puțin asta este opinia mea, transparent și am comunicat transparent realitatea din teren. Nu m-am ferit să critic sau să apreciez fie adversarul politic, fie colegii din partid când au luat decizii bune și corecte pentru comunitatea pe care o păstoresc. Dacă, acum câțiva ani, am avut curajul să ies public și să spun că doamna Luminița Jivan, în calitate de deputat, a fost de mare ajutor comunității noastre, nici acum nu mă feresc să spun că, pentru prima dată, de când sunt primar, bugetul, din punct de vedere al surselor alocate de la nivel central, arată bine, chiar foarte bine comparativ cu ultimii trei ani de zile. E o creștere consistentă. Pentru prima dată putem spune că avem un buget consistent, un buget cu n-a mai fost niciodată la primăria Moldova Nouă. Este primul an când depășim 20 de milioane de lei, peste 4 milioane de euro. De la intrarea în Uniunea Europeană până acum nu am avut un astfel de buget, noi, ca UAT, deși poate, în alți ani, se justificau sumele prin prezența unor operatori economici mari.”, a explicat Adrian Torma pentru expressdebanat.ro.

De asemenea, edilul atrage atenția că cifrele actualului buget arată cum arată și datorită îmbunătățirilor aduse colectării de taxe și impozite la nivelul UAT-ului, o îmbunătățire bazată pe eficiență, nicidecum pe majorare: „Am reușit o creștere a încasărilor în privința taxelor și impozitelor la nivel local, nu prin majorarea lor, ci printr-o colectare mult mai atentă și o informare a cetățenilor cu situația din teren”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cu un buget extrem de echilibrat, primarul orașului din Clisura Dunării spune că va putea acoperi lejer salariile angajaților, partea de cofinanțare a proiectelor europene aflate în derulare, în timp ce o treime din sumă se va îndrepta spre investițiile directe către comunitate.

„Șase milioane de lei vor fi dirijați în reabilitarea urbanistică a orașului Moldova Nouă. Cu jumătate din această sumă vom reface foarte multe alei pietonale și parcări pentru că e o problemă cu parcările și vom detalia în momentul în care vom începe proiectările și lucrările. Am alocat suma necesară demolării blocului 34. Pentru drumuri am alocat sume directe. În Măcești, Moldova Nouă și Moldova Veche vom reabilita câte o stradă din surse proprii. Am dirijat bani pentru cofinanțările proiectelor europene, excedentul de anul trecut de 1 milion de lei și încă ceva sume. Totodată, vom interveni în cadrul instituțiilor de învățământ: reamenajări interioare, reabilitări de alei pietonale în curtea liceului, a școlilor, a grădinițelor. Vom amenaja cantina din incinta liceului pentru ca elevii să poată servi masa aici, cum de altfel vom amenaja și locuri de joacă pentru preșcolari.”, a mai ţinut să puncteze şeful administraţiei publice locale din Moldova Nouă.

 

 

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/