Colectarea deșeurilor nu reprezintă peste tot o problemă. În unele comune, serviciul funcționează în parametri optimi, iar cetățenii nu se plâng de prețul pe care-l plătesc.
În comuna păstorită de Nicolaie Curici, gunoiul nu reprezintă mărul discordiei între populație și administrația publică locală, iar localnicii nu au de ce să fie înverșunați vizavi de prețul pe care-l plătesc în fiecare lună pentru acest serviciu.
Dacă majoritatea edililor din Caraș-Severin au avut nenumărate discuții cu cetățenii fie pe tema lipsei de seriozitate a operatorului de salubritate care-și desfășoară activitatea pe raza UAT-ului respectiv, fie pe tema prețului mult prea mare pentru colectarea gunoiului menajer, în comunitatea sârbă din Svinița aceste nemulțumiri nu există, problema deșeurilor fiind rezolvată și ținută sub control încă din anul 2010, după cum însuși primarul Curici a declarat pentru expressdebanat.ro: „Problema deșeurilor am rezolvat-o încă din anul 2010. Cred că am fost printre primele comune care a făcut acest lucru. De atunci am încheiat contract cu un operator de salubritate din Severin și avem continuitate în acest sens”.
În privința frecvenței colectării, șeful administrației publice din comuna mehedințeană spune că activitatea de colectare are loc în fiecare săptămână și apreciază seriozitatea de care dă dovadă operatorul de salubritate: „Operatorul care-și desfășoară activitatea la noi în comună se ocupă atât de colectarea, cât și de selectarea gunoiului. Acum a început să ne aducă pubele pentru a putea arunca noi gunoiul selectiv, asta pentru că așa-l obligă legea”.
Cu privire la prețul perceput de operator persoanelor fizice, acesta a urcat treptat de la suma de 3 lei/lună până la 7 lei/lună. „Inițial, am început cu prețul de 3 lei de persoană, pe lună. Acum vreo doi, trei ani a fost mărit la 5 lei, iar din 2018 până în prezent, cu toate măririle, prețul plătit de persoanele fizice, pe lună, este de 7 lei. Oamenii vin și plătesc la primărie această taxă de salubrizare. Avem tabel pentru fiecare gospodărie în funcție de câți membri sunt. Nu avem restanțe în acest sens, iar pentru tot ce este al nostru – instituțiile, străzile și parcurile – suma pe care o plătim pe lună nu depășește 2.000 lei.”, a concluzionat edilul Nicolaie Curici.