În nenumărate rânduri, voluntari și ONG-uri au organizat acțiuni de colectare a deșeurilor de pe marginea râurilor din Caraș-Severin, însă munca lor nu a fost suficientă. Resturile menajere strică imaginea județului.
Planul stabilit de Sistemul de Gospodărire a Apelor Caraș-Severin pentru anul 2013 dezvăluie necesitatea unor intervenții de salubrizare a cursurilor de apă. În primele luni ale anului vor fi efectuate peste 40 de acțiuni care au ca scop atât curățarea râurilor pentru a împiedica inundația, cât și înfrumusețarea județului, aflat printre cele mai murdare din țară.
„În momentul de față nu există un pericol iminent de inundații provocate de gunoaiele, resturile menajere și chiar electrocasnicele abandonate pe marginea râurilor, însă aceste reziduri arată nivelul de civilizație al locuitorilor din județ. Din păcate, județul nostru este mai murdar decât celelalte din țară”, declară Vilhelm Szabo, din partea Sistemului de Gospodărire a Apelor Caraș-Severin.
Prefectul județului, Silviu Hurduzeu, a subliniat faptul că eventualele inundații generate de depozitarea resturilor pe malul apei ar putea fi foarte ușor împiedicate cu o acțiune amplă de salubrizare. „E mult mai ieftin să curățăm acum albiile râurilor decât să ne chinuim să stopăm inundațiile și sper ca oamenii să fie conștienți de lucrul acesta”, precizează prefectul județului Caraș-Severin. Situația însă ar putea fi din start anulată dacă ar exista mai multă responsabilitate și spirit civic din partea cărășenilor.
Acțiunea de salubrizare a râurilor începe săptămâna viitoare cu râul Timiș, lângă satele Teregova, Teregovița, Slatina și Armeniș, urmând ca până la începutul lunii aprilie toate râurile din județ să fie inspectate de reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Caraș-Severin.
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat că formațiunea pe care o conduce se opune vehement unor majorări de taxe, inclusiv unei posibile creșteri a TVA! Privind speculațiile din mediul...
Dani Stanciu |
22 February 2026
Dominic Fritz: USR nu acceptă „trecutul pe caiet” al cadourilor PSD!
Adriana Baghiu |
22 February 2026
Bavaria Film Studio din Munchen – rampă de lansare pentru o tânără make-up artist din Timișoara!
Raluca Pantea |
21 February 2026
Horia Colibășanu și al 11-lea optmiar. Decizia care a definit ascensiunea pe Nanga Parbat
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

