Gugulanii, învinşi de viroză, dar nu şi de Steaua!

Banatul Caransebeș și-a adjudecat toate cele trei puncte acasă în fața echipei Steaua București.

Meciul a început în favoarea oaspeților, însă bănățenii au revenit de la jumătatea setului și au reușit să închidă primul act la diferență mare, 25-18. Cel de-al doilea set a fost deschis foarte bine de gugulani care s-au distanțat la şapte puncte și au reușit să mențină din diferență aproape până la sfârșitul setului care s-a încheiat la scorul de 25-22. Deși au avut o răbufnire la jumătatea actului trei, militarii nu au putut schimba nimic pe finalul setului, astfel că voleibaliștii caransebeșeni au închis setul, 25-21, obținând victoria în fața posibilei contracandidate la play-out.

Superioritate recunoscută

Antrenorul militarilor, Mircea Dudaș, ne-a precizat la finalul meciului că echipa gazdă a jucat mai bine, dovadă, rezultatul final. ,,Vreau să-i felicit pe băieții de la Caransebeș pentru rezultat, dar vreau să-i felicit și pe elevii mei pentru meciurile bune pe care le-au făcut până la acesta. Am reușit evoluții bune chiar dacă am adus puncte puține și sper să scăpăm de retrogradare. Echipele din play-out sunt clare, nu cred că Baia Mare mai pierde locul 8. Şimleul, Piatra Neamț, Caransebeșul și Steaua, astea sunt cele patru echipe pe care eu le văd că se vor lupta pentru cele două locuri care rămân în Divizia A 1”, ne-a declarat antrenorul militarilor, Mircea Dudaș.

De cealaltă parte, președintele clubului Banatul Caransebeș, Cristian Stepanescu, ne-a menționat că rezultatul este îmbucurător, mai ales că cele trei puncte au ajutat la urcarea în clasament. „Reușim să părăsim penultimul loc al clasamentului după luni de zile, a fost un meci pe care sper că l-au apreciat și spectatorii prezenți în număr mare în sală, un joc pe care l-am câștigat pe multă muncă, pe sudoarea băieților. Unii au jucat cu viroză, le mulțumesc pentru prestația avută și sperăm să facem o figură frumoasă la Craiova, dar și în meciul de acasă, cu Dinamo București”, a declarat Cristian Stepanescu.

Preşedinte de onoare

Cu această ocazie, Stepanescu l-a prezentat oficial pe președintele de onoare al clubului, ales în urmă cu câteva zile în cadrul Adunării Generale, în persoana fostului antrenor de volei Cornelius Viziru. ,,Meciul a fost foarte bun și sunt mulțumit de prestația băieților, am fost într-adevăr o echipă, suntem în ultima parte a clasamentului, dar acest rezultat ne dă speranțe pentru meciuri cât mai bune în aceste ultime etape. Echipa începe să se întregească, a jucat foarte bine Fabian Birău, cel care a revenit după o lungă recuperare și după meciul cu echipa din Craiova vom putea spune că lotul este complet, datorită reîntoarcerii, după o accidentare gravă, și a lui Ionuț Teleleu. Nu am putut să stau deoparte, vreau să ajut prin sfaturile mele clubul, pentru că s-au făcut multe eforturi și sacrificii ca să fim în prima ligă. Vreau să sper că ne vom menține aici, la un asemenea nivel înalt, pentru că echipa este singura din Banat în Divizia A 1 și trebuie să facem tot ce ne stă în putință să ajutăm Caransebeșul, pentru că doar așa se formează o pepinieră de volei, doar dând exemplu prin acești sportivi profesioniști”, a concluzionat profesorul Cornelius Viziru, președintele de onoare al gugulanilor.

Comments

  1. liviu says:

    dar cu neindeplinirea obiectivului cum ramane????obiectivul echpei Banatul era situarea intre primele 8 locuri cu posibilitatea atacarii locurilor de cupe europene….poate raspunde cel care la bagat cu forta in teren pe Oprisor,nu am nimic personal cu el dar a pierdut Banatul zeci de puncte pe mana lui…!!!

  2. Curiosul says:

    Da,sunt curios de ce nu a fost numit Cornelius Viziru presedinte executiv,om de la care in volei,toata lumea avea de invatat…de la presedintele actual…ce sa invete…cum se baga carnea pe mat…sau si mai rau ca poti face carnati si fara…CARNE(a se citi…salarii)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/