LIVE TEXT: Gugulanii îi ameninţă scaunul lui Alexa!

FC Caransebeş joacă astăzi, de la ora 19, într-un meci din etapa a patra a Ligii a II-a de fotbal, la Timişoara, pe Stadionul „Dan Păltinişanu”, cu ACS Poli.

Gugulanii au avut un start foarte bun de campionat la revenirea după 30 de ani în eşalonul secund al fotbalului românesc şi sunt gata să continue seria pozitivă, chiar dacă asta îi va crea mari probleme caransebeşeanului Dan Alexa, antrenorul lui Poli, care a avut un rol important în promovarea echipei din oraşul natal. Alb-violeţii nu au convins în acest debut de sezon, au pierdut la Vâlcea, au fost eliminaţi din Cupa României şi săptămâna viitoare au o deplasare grea, în Valea Domanului. În aceste condiţii, Poli e aproape condamnată să câştige în faţa Caransebeşului, însă echipa lui Sorin Bălu merge foarte determinată pe Bega, fără să ţină cont de faptul că i-ar putea şubrezi scaunul lui Dan Alexa.

„Cu siguranţă, sunt mulţumit după cele trei etape. Era loc şi de mai bine, însă să nu-l mâniem pe Dumneazeu, suntem o nou-promovată, o echipă mică, dar cu suflet mare, care cu paşi mărunţi tinde să-şi îndeplinească obiectivul. Vom trata foarte serios meciul de la Timişoara, ne dorim să-l câştigăm. Este un meci important, Poli este din punctul meu de vedere  principala favorită la promovare, însă noi vom merge la Timişoara să jucăm şi să câştigăm. Dacă putem!  Dacă nu putem, nu e nicio problemă, însă noi ne dorim să câştigăm”, a declarat antrenorul alb-albaştrilor.

Suru a avut ceva probleme medicale, nu e pregătit sută la sută din punct de vedere fizic, dar Bălu va putea conta pe el dacă e nevoie. În rest, nu sunt alte probleme deosebite în tabăra caransebeşeană. Bălu speră ca elevii săi să se acomodeze repede cu lumina reflectoarelor de pe „Dan Păltinişanu”, pentru ca jocul echipei să nu aibă de suferit. „Evident, Poli are un avantaj foarte mare, dat fiind faptul că a mai jucat în nocturnă. Pentru unii dintre jucătorii noştri este o premieră, însă noi vom încerca să ne adaptăm cât mai bine la condiţiile de joc şi, de ce nu, să câştigăm”, a mai spus Bălu.

Echipa nu va fi singură la Timişoara, galeria „Magica Balta” anunţându-şi prezenţa în oraşul de pe Bega.

LIVE TEXT

Ora 18.50 Echipele de start

Poli: Pap – Belu, Cânu, Scutaru (cpt.), Neagu – Ov. Popescu, Lazăr – Bărbuţ, Keita, C. Eduardo – Henrique

Rezerve: Smaranda – Bocşan, Poparadu, Nanu, Szekely, Trandu, Stavric

FC Caransebeş: Coca – Manea, Goşa (cpt.), Dicu, Buşu – Poiană, Artean, Precup, Săulescu – Ad. Ganea – Himcinschi
Rezerve: Bujor – Lupu, Muscă, R. Barbu, Gafiţa, Centea, Suru.

Min 1 – A început partida de pe “Dan Păltinişanu”! FC Caransebeş e încurajată de 60 de fani. Galeria alb-violeţilor lipseşte! Primarii celor două municipii, Vela şi Robu, urmăresc meciul împreună, de la una dintre loje. Înaintea meciului, în zona vestiarelor, Dan Alexa s-a înţepat cu preşedintele gugulanilor, Cosmin Popovici.

Min.3 – Ocazie mare pentru Poli. Henrique a şutat periculos, sub transversală, din interiorul careului, dar Coca a fost pe fază şi a respins.

Min. 13 – Poli domină categoric în debutul partidei. Cânu a reluat periculos cu capul din zece metri, dar acelaşi Coca a respins păstrând tabela neschimbată.

Min. 28 – Poli domină în teren, Caransebeşul în tribună. Henrique a mai trimis un şut periculos, dar Coca a fost din nou la post.

Min 30 – Scorul e în continuare 0-0, dar se joacă tare. În prima jumătate de oră au fost acordate trei cartonaşe galbene, două pentru gugulani, unul pentru gazde.

Min.40 – Caransebeşenii au mai echilibrat jocul în ultimele minute.

Pauză. După 45 de minute, Poli şi FC Caransebeş sunt la egalitate, 0-0. Timişorenii sunt tot mai nervoşi, Scutaru şi Bărbuţ fiind şi ei avertizaţi cu galben pentru două intervenţii dure.

Min. 50 – Gugulanii au început partea secundă mult mai curajos. Cânu a fost obligat să fauteze într-o situaţie grea pentru Poli şi a primit şi el galben.

Min 55 – Penalty pentru Poli. Arbitrul a văzut henţ la Goşa.Fază mai mult decât discutabilă! Alexandru Lazăr a trimis peste transversală!

Min. 73 – 1-0 pentru Poli. Belu a deschis scorul dintr-un penalty discutabil. Caransebeşenii au ieşit la joc.

Min 85 – 1-1 Săulescu egalează!

Min. 86 2-1. Bucurie foarte scurtă pentru gugulani. Nanu a marcat imediat pentru Poli.

Min.90 – Nervii au cedat. Gugulanii au cerut penalty pentru un presupus henţ, lucru care i-a iritat peste măsură pe timişoreni.

Scor final 2-1. Gugulanii au ratat de puţin obţinerea unui punct pe Bega

Rămâi pe expressdebanat.ro pentru livetext, de la ora 19.00!

Comments

  1. LuxPhotoFuchs says:

    Nu înscrii din penalti prima oară, îţi mai fac un penalti…Olteanul ăla nu ştie fotbal şi dă gol când nu trebuie…Las’ că reparăm în minutul imediat următor frăţia! Ce mi-e LPF1 sau LPF2….

  2. cosmin says:

    Rusine vela

  3. eu says:

    dar cand era Marian sef si avea Caransebesul 11 m in ultimul minut aproape meci de meci, cum e ?ati uitat asa de repede ?

  4. Eduard74 says:

    In ultimul minut si in penultima secunda 🙂 cand era bunica fata…. Vorbim despre meciul asta nu despre cand era odata. A fost penalti si la Gosa si la Suru punct

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/