Gugulanii au bătut în Bănie

FC Caransebeş s-a impus în etapa a VII-a a Ligii a III-a de fotbal pe terenul echipei Apă Craiova, ultima din clasament, cu scorul de 2-0.

În faţa a aproape 1.000 de spectatori,  printre care şi reprezentanţii „Craiovei Maxima”, Geolgău, Săndoi, Aurică Beldeanu sau Adrian Popescu, echipa antrenată de Liviu Achim s-a impus fără prea multe emoţii. Gazdele au dominat doar în primele minute, fără însă a ameninţa cu adevărat poarta caransebeşeană. Gugulanii au preluat in inişiativa şi au deschis scorul în minutul 26. Suru a centrat din corner,  Opriş a reluat cu capul şi portarul oltean a scăpat mingea în plasă. Gugulanii au schimbat imediat partitura tactică, au aglomerat mijlocul terenului şi au folosit doar arma contraatacului. Le-a ieşit perfect, deoarece, cu trei minute înainte de pauză, a picat şi golul doi. Vucea a luat o acţiune pe cont propriu, a profitat de luftul unui fundaş oltean, a driblat şi portarul, înscriind în poarta goală. În partea a doua, gugulanii au jucat la conservarea rezultatului, apărându-se cu calm şi exactitate şi contraatacând tăios ori de câte ori au avut ocazia. S-a terminat 2-0 pentru FC Caransebeş, care arată tot mai bine de la un meci la altul.

„De abia acum simţim că începem să fim o adevărată echipă, cu plusuri şi cu minusuri, şi încercăm să corectăm din mers neajunsurile. Pot să vă spun că mi-au mers direct la suflet aprecierile exprimate la adresa noastră de nume mari ale fotbalului românesc, la acest meci eu stând între Gheorghiţă Geolgău şi Emil Săndoi, oameni care, atunci când eram copil, prin evoluţiile lor, m-au scos în stradă”, ne-a declarat Lucian Manole, directorul tehnic al FC Caransebeş.

De menţionat că această întâlnire s-a desfăşurat după un protocol de reciprocitate, clubul oltean suportând cheltuielile cu cazarea şi masa pentru gugulani, în retur caransebeşenii urmând să le întoarcă gestul elegant.

FC Caransebeş: Cioloca, Firoiu, Opriş, Dubei, Costachi, Vucea (min. 90+2, Vijulie), Suru, M. Stancu, Liuba (76, A. Ganea), Staicu (70, Bâldea), Bârsan (82, Şandru).

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/