Gruparea mafiotă, inspirată din filme

Bogdan Bujor, Randi Tokar, Ciprian Rîpanu şi Sorin Şonea, cei care au încercat să-l asasineze pe un afacerist local, nu glumeau deloc şi, ca să demonstreze că au sânge rece, săvârşeau fel şi fel de infracţiuni, după care îi sfidau pe oamenii legii.

Ceea ce surse apropiate anchetei au povestit pentru Express de Banat imediat după arestarea grupării Bujor este confirmat de martorii audiaţi de procurorii de la Crimă Organizată. Unul dintre aceştia susţine că, pentru a-şi demonstra fidelitatea faţă de grup, Bogdan Bujor a preluat scenarii din filmele cu mafioţi. Mai exact, săvârşirea de infracţiuni şi recunoaşterea acestora în faţa “gărzii”, fără a da detalii despre ceilalţi membri ai grupului. Acelaşi martor a povestit procurorilor despre intrarea lui Ciprian Rîpanu în grupul iniţiat de Bujor. Tânărul, care a făcut box, a trebuit să distrugă o maşină. A rămas la locul faptei până a venit Poliţia şi nu a suflat o vorbă despre ceilalţi membri, respectând legea tăcerii. Tot Rîpanu ar fi tăiat capul câinelui lui B. A. şi l-a pus pe maşina acestuia, ca urmare a unui conflict.

Martorul audiat de procurori a povestit şi despre împrejurările în care Randi Tokar a fost împuşcat în picior, în urmă cu un an. Acesta s-a prezentat la spital şi a inventat o poveste,  mărturisindu-le poliţiştilor că a fost răpit, dus în pădure şi împuşcat. A respectat şi el legea tăcerii, şi-a dovedit loialitatea faţă de grup şi, practic, a trecut testul inspirat din filmele americane.

Comments

  1. Mafioţii care plănuiau asasinarea unui afacerist din Reşiţa se gândesc deja la răzbunare says:

    […] CITEȘTE ȘI:     GRUPAREA MAFIOTĂ, INSPIRATĂ DIN FILME […]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/