Gripa nu cedează! La spitalul din Lugoj continuă internarea pacienților cu febră mare

spital municipal lugoj
untitled design set 970x90 px

De o lună și jumătate, la Spitalul Municipal din Lugoj cazurile de gripă se mențin la nivel constant. Noutatea nedorită este că, în multe cazuri, evoluția bolii este mai lentă decât se așteaptă medicii de la boli infecțioase.

„Momentan, la Secția de Boli Infecțioase sunt patru pacienți cu gripă din ambele tulpini, A și B. Cea mai tânără internată are 22 de ani, iar cel mai în vârstă, 56 de ani. Până acum am avut șase pacienți, doi au fost externați ieri (n.r. – marți, 7 martie). Am avut și cazuri trimise spre internare de la Timișoara, chiar tineri. Amintesc cazul unui bărbat de 37 de ani, care a stat internat la noi zece zile, cu o evoluție bună, dar foarte lentă. Nu am avut cazuri grave, care să necesite internare la ATI pentru oxigenare, dar avem multe cazuri cu evoluție lentă a bolii. Secția noastră are și un loc alocat copiilor, în rest cazurile serioase sunt trimise spre internare la Timișoara”, ne-a declarat dr. Valentin Predescu, șeful secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Municipal Lugoj.

Majoritatea celor internați se află în faza febrei mari.

publicitate ziar expresb 1000x100

„În marea majoritate a cazurilor, cei internați se află în faza critică a febrei mari, de 39, 40 de grade, caracteristică primelor două-trei zile de boală. Problema e că febra mare cedează greu, temperatura e greu de suportat și atunci, vrei nu vrei, trebuie să vii la spital. Pe lângă temperaturile ridicate, pacienții prezintă tuse, febră, dureri de cap, dureri musculare, grețuri și vărsături. Acestea din urmă, alături de transpirația abundentă, provoacă deshidratarea organismului, care necesită maximă atenție”, adaugă medicul infecționist.

Ca tratament, dr. Predescu recomandă în primele 48 de ore Tamiflu, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Se mai poate lua Fervex, Nurofen, Algocalmin, dar totul cu acordul medicului. În cazul în care gripa se complică cu pneumonie, este strict necesară internarea în spital și administrarea de antibiotice.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/