Angajații din sistemul sanitar românesc au primit răspunsurile dorite din partea guvernanților și au renunțat momentan la declanșarea grevei generale. Aceasta ar fi trebuit să înceapă în 15 iunie.
Liderii Sanitas județeni prezenți la ședința Consiliului Național din 31 mai, reprezentând cei peste 100.000 de membri de sindicat din Sănătate și Asistență Socială, au analizat rezultatele negocierilor din ultimele zile purtate de echipa Sanitas cu premierul României, Nicolae Ciucă, cu președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Consiliul Național a luat act de faptul că autoritățile, la presiunea Sanitas și prin negociere directă cu reprezentanții Federației Sanitas, au identificat soluții funcționale care pot conduce la rezolvarea, în perioada imediat următoare, a revendicărilor:
Pentru a fi siguri că promisiunile celor din Guvern vor fi puse în aplicare, angajații din Sănătate spun că nu au renunțat definitiv la declanșarea grevei generale. Ba mai mult, pentru ca decidenții să nu uite de ei, în data de 7 iunie este programată o zi de grevă japoneză, ne-a anunțat Maria Galescu, vicepreședinta Uniunii Județene Sanitas Caraș-Severin și totodată liderul sindicatului de la Spitalul Județean de Urgență Reșița.
CITEȘTE ȘI: Grevă și în Sănătate! Care sunt nemulțumirile angajaților din spitale?