Grefiera-şefă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, implicată în contrabanda cu ţigări?!

O angajată a Ministerului Public din Caraş-Severin ar fi intrat în vizorul organelor de cercetare penală, după ce, duminică seara, ar fi fost depistată într-un autoturism în care se aflau țigarete destinate pieței negre. 

Informația publicată de Adevărul a fost confirmată oficial doar parțial. Cel puțin până în momentul de față. Petre Nicola, reprezentantul Poliției de Frontieră, a explicat pentru expressdebanat.ro că, într-adevăr, în seara de duminică oamenii legii au descoperit într-u autoturism, în care se aflau două femei, mai multe țigări de contrabandă. În momentul de faţă, există un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, dar față de grefiera șefă nu s-a luat vreo măsură preventivă și nici nu s-a formulat vreo acuzație.

Cu privire la acest subiect, Laura Iancu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, a detaliat pentru Express de Banat: „Este începută urmărirea penală in rem pentru faptă, nu este începută pe persoană. Dosarul a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin. Urmărirea penală are caracter nepublic şi, deocamdată, există perioada prezumţiei de nevinovăţie. Urmărirea este începută pe faptă, iar doamna grefier este acum la lucru”.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/