Grapini: Nu există discriminare LGBTIQ în România, că nu-i dă nimeni afară din avion sau din tramvai!

maria grapini

Minoritățile sexuale nu sunt discriminate în România, spune eurodeputata Maria Grapini, membră a grupului socialiștilor, după ce Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care solicită CE să ia măsuri împotriva României, Ungariei și Poloniei, din cauza nerespectării drepturilor LGBTIQ.

„Argumentarea rezoluției este incorectă, spune că această rezoluție apare ca o nevoie, pentru că persoanele aparținând acestei minorități sunt discriminate din punct de vedere social, economic, sanitar, inclusiv din punct de vedere cultural. Al doilea lucru: au la bază un studiu, eu am cerut pe baza transparenței de care tot spunem că trebuie să folosim transparența în instituțiile europene, am cerut să văd cine a făcut studiul și ce eșantion a fost luat, pentru că este foarte important, dacă studiul a fost făcut doar pe un eșantion al minorității, evident că este într-un anumit sens. Nu am primit nici acest răspuns. Nu există, din punctul meu de vedere, nici în România, recent a fost un defileu cu aceste persoane aparținând minorităților, nu există o discriminare, nu-i dă nimeni afară din avion, din sala de teatru, din tramvai sau de oriunde. Deci argumentarea a fost extraordinar de proastă”, spune la RFI Maria Grapini.

Eurodeputata spune că se simte discriminată.

„Eu m-am săturat ca instituțiile europene să intre în subsidiarități. Există state naționale și independente, avem constituții, avem parlamente naționale. Fiecare țară să-și stabilească prin Parlament drepturile cetățenilor. Sunt de acord ca toată lumea să aibă același drept, dar eu mă simt ca o majoritară în țara mea discriminată, pentru că nu facem decât legi și în Parlamentul European le-am spus: voi semna și voi vota vreo rezoluție, când apare o rezoluție și pentru majorități”, conchide Grapini.

Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care solicită CE să ia măsuri împotriva României, Ungariei și Poloniei, din cauza nerespectării drepturilor LGBTIQ. Rezoluția PE, care nu presupune vreo obligație juridică, arată că familiile LGBT și cuplurile de același sex ar trebui să aibă aceleași libertăți de circulație și aceleași drepturi de reîntregire a familiei ca și celelalte. Potrivit textului, căsătoriile sau parteneriatele înregistrate într-un stat membru ar trebui recunoscute în toate țările membre, în mod uniform.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/