Grădina zoologică întoarce investiția reșițenilor!

Unul dintre cele mai moderne parcuri zoologice din ţară aduce modificări după puţin timp de la inaugurare. Animalele aduse din toate colţurile lumii vor putea fi văzute pe bani doar de anumite persoane.

Criza economică şi apropierea sărbătorilor de iarnă se pare că le-a înmuiat sufletele reprezentanţilor administraţiei locale din Reşiţa. În ultima şedinţă de plen, consilierii locali au decis ca anumite categorii de persoane care vizitează Grădina Zoologică „Ion Crişan” din oraş să beneficieze de gratuităţi. „Având în vedere faptul că unele categorii de persoane nu dispun de resursele financiare necesare vizitării acestui obiectiv, consider că este de datoria noastră să venim în sprijinul acestora. Nu este un ajutor semnificativ, dar, totuşi, consider că este necesar”, a explicat primarul Mihai Stepanescu.

De altfel, conform noilor modificări, preşcolarii, elevii, studenţii, pensionarii şi persoanele cu handicap de gradul I vor putea vizita noul parc gratuit doar în cazul în care deplasarea se va realiza în grupuri organizate, de minim 15 persoane, pe baza unui parteneriat şi a unei programări încheiate cu Primăria Reşiţa. Deşi preţul biletului de intrare a rămas la fel pentru ceilalţi cetăţeni, oficialii au hotărât ca pensionarii şi persoanele cu handicap de gradul I care vin singure să plătească jumătate din valoarea biletului.

parc zoo parc zoo re

Potrivit reprezentanţilor Serviciului public – Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa, din cadrul primăriei, în această „mişcare” şi-au adus contrinuţia şi diverse instituţii de învăţământ din oraşul de pe Bârzava care au făcut numeroase solicitări administraţiei locale pentru acordarea acestor facilităţi.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Chiar dacă investiţiile în reabilitarea parcului zoo au fost mari (de aproximativ 1,6 milioane de euro), aleşii locali spun că nu se vor opri aici. Aceştia au în plan şi alte proiecte care vor transforma grădina zoologică într-un loc perfect de petrecere a timpului liber atât pentru cei mici, cât și pentru cei mai în vârstă.

CITESTE SI: S-a inaugurat parcul Zoo de aproape 2.000.000 de euro!

 

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/