Glimboca, la concurenţă cu Zăvoiul? Goluri alpine marcate de strategii diferite!

În ultimul an, administrația comunei Glimboca a început o campanie de intabulare a domeniului public și privat al comunei. Până la această oră, s-au intabulat tot domeniul public din intravilan, străzile, o parte din drumurile agricole, inclusiv drumul care duce către cel mai important investitor din zonă, cu capital italian.

Potrivit primarului Petru Crîsnic, cea mai importantă realizare este intabularea golului alpin. „Cel mai îmbucurător e intabularea golului alpin, după întreg scandalul de la Zăvoi, cu intabulările ilegale de acolo. Abia de anul trecut, cele 178 de hectare de gol alpin au intrat în domeniul Primăriei. De asemenea, am intabulat tot izlazul comunal, un lucru necesar pentru acordarea subvențiilor APIA. Menționez că tot terenul, în suprafață de 340 ha, fără golul alpin, a fost concesionat crescătorilor de animale din comună. Necesarul de animale a acoperit suprafața respectivă, iar un plus de 40 ha au rămas pentru solicitările cetățenilor care dețin izolat câte un animal (o oaie, o capră). Printr-o hotărâre de Consiliu Local, noi avem specificat ca doar cetățenii din comună să poată beneficia de pășune”, ne-a declarat Petru Crîsnic.

Primarul comunei a mai precizat că, pe lângă crescătorii de animale, a oferit golul alpin unui om de afaceri care s-a constituit într-o asociație și crește în premieră în județul Caraș-Severin vaci negre Angus.

„În prezent am semnat un contract pe programul de intabulare, propus de Guvern, care oferă 60 – 70 lei pe număr topo pe intabularea la extravilan. Eu am semnat contractul pe un an jumate cu un inginer topometrist, și nu doar pentru terenul Primăriei și al persoanelor fizice, iar unde este intabulat, nu va mai fi nevoie. Primăria deține pădurea comunală, unde am realizat amenajamentul silvic în suprafață 251,6 ha, și restul până la 616 ha de teren reprezintă izlaz împădurit”, a mai adăugat Petru Crîsnic.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/