Giroc. Sensuri giratorii permanente, abia anul viitor

sensuri giratorii definitive la giroc timisoara

În urmă cu un an, consilierii județeni luau decizia ca la Giroc să fie amenajate patru sensuri giratorii provizorii pentru fluidizarea traficului. Realitatea de pe teren a arătat că micile construcții mai mult încurcă șoferii, așa că s-a optat pentru scoaterea lor de pe șosea. 

„Din păcate însă, așa cum au reclamat locuitorii Girocului și așa cum am constatat și eu, la fața locului, în cadrul mai multor vizite pe teren, traficul este îngreunat și există riscul unor blocaje majore odată cu începerea școlii. Situația este monitorizată încă din luna august când am cerut o analiză temeinică a traficului, cu toate mijloacele posibile, la diferite ore, ca să înțelegem cum putem interveni astfel încât să păstrăm ideea cu care am pornit dar în același timp să fluidizăm traficul.”, spunea Alin Nica, președintele CJ Timiș, în luna septembrie.

Soluția agreată anunțată la acea dată era de anulare a două dintre cele patru girații provizorii amenajate pe Calea Timișoarei. „Totodată ne propunem lărgirea la două benzi a celor două sensuri giratorii provizorii care rămân și astfel să evităm strangularea traficului.”, declara Nica la acea dată.

sens giratoriu provizoriu timisoara - giroc

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cele două sensuri giratorii permanente sunt însă abia la faza de studii.

„Cele 4 sensuri giratorii din Giroc au fost finalizate în 4 iulie 2023, după ce ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în luna mai 2023. În ceea ce privește realizarea celor două sensuri giratorii permanente, de la intersecțiile dintre Calea Timișoarei și străzile Jupiter și Soarelui, documentația este la nivel de Studiu de fezabilitate și, conform estimărilor, la începutul primăverii viitoare se va putea lansa licitația pentru desemnarea constructorului care va realiza lucrarea.”, a declarat Loredana Lungu, purtătorul de cuvânt al CJ Timiș.

Lucrările pentru amplasarea celor patru sensuri giratorii provizorii au fost suportate de administrația județeană. Costurile au fost de aproape 500.000 de lei.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/