FOTO. Giovanni Pissano, după înfrângerea de la Timișoara: „Echipa noastră are altă față!”

Miercuri, 26 august, s-a desfășurat pe arena Ciarda Roșie din Timișoara meciul contând pentru turul al IV-lea al Cupei României, având ca protagoniste echipa locală Ripensia și FC Caransebeş 1913. Gazdele au fost susținute de aproximativ 200 de spectatori.

Antrenorul gugulanilor, Giovanni Pissano, a preferat să menajeze titularii de drept, echipa de debut cuprinzând mulți jucători noi. Cu câteva răbufniri de orgoliu ale caransebeșenilor, partida a fost la discreția gazdelor. Primul gol a fost înscris în debutul meciului, în minutul 2, de către Nanu, care a speculat o neatenție a portarului Birăescu, care a respins greșit balonul șutat de Blănaru. Timișorenii și-au majorat avantajul în minutul 11, când Francescu a transformat lovitura de pedeapsă primită în urma unui henț comis din imprudență de Bona.

În minutul 30, timișorenii puteau să-și majoreze avantajul, primind o a doua lovitură de pedeapsă, în urma unei intervenții a portarului Birăescu asupra lui Nanu, arbitrul întâlnirii fiind de părere că acesta a faultat, arătându-i, de altfel, și cartonașul roșu. De pe teren a fost scos Curelea, iar în poartă a intrat Pascal, care a apărat șutul slab al lui Francescu. Scorul primei reprize a fost stabilit în minutul 41, când, după o centrare de pe stânga a lui Nanu, Trifu a trimis cu capul în stânga lui Pascal.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157657763306916″]

La începutul reprizei a doua, Giovanni Pissano a făcut o primă schimbare, introducându-l pe Telecican în locul lui Bona. În minutul 54 i-a aruncat în luptă pe Stoica şi Suru, în locul lui Pissano și Cîrstoiu. Odată cu aceste schimbări au început să apară și ocaziile la poarta timișorenilor, prin Săulescu și Stoica. Timișorenii au răspuns imediat prin Mediop, dar Pascal a intervenit salvator. Totuși, în minutul 67, atacantul Ripensiei a reuşit să înscrie, dejucând jocul la ofsaid făcut de apărarea gugulanilor. Gazdele şi-au majorat avantajul, în minutul 83, prin Stancu, care a fructificat o centrare perfectă a lui Zaluschi.

După bara lui Nanu, din minutul 86, a urmat o nouă fază de atac a timișorenilor, în urma căreia Blănaru, speculând din nou jocul la ofsaid al caransebeşenilor, a dus scorul la 6-0. În minutul 90, Stoica a pătruns impetuos în careul echipei timișorene, unde a fost faultat, centralul acordând penalty-ul meritat. Lovitura a fost transformată de același Stoica, stabilind scorul final, 6-1.
Am vrut să rulăm câţiva jucători noi şi să-i odihnim pe titulari pentru meciul de sâmbătă, cel cu Râmnicu Vâlcea, fiindcă dorim să începem cu dreptul acest campionat. Am vrut să văd şi jucătorii asupra cărora am unele dubii, iar după acest meci, câţiva, poate chiar şase sau şapte, vor pleca, fiindcă a fost un test în urma căruia am vrut să vedem cine are valoare şi se pare că unii n-o au. Am vrut să vedem unde suntem în momentul de faţă, pe cine ne putem baza dacă jucătorii titulari au probleme. Sâmbătă, cu Vâlcea, vrem să arătăm că nu asta este valoarea Caransebeşului, că echipa noastră are altă faţă”, a declarat după meci antrenorul gugulanilor, Giovanni Pissano.
În cocheta tribună a arenei s-a aflat și Alex Pelici, antrenorul formaţiei C.S.M. Râmnicu Vâlcea, adversara de sâmbătă, din prima etapă, a caransebeșenilor.
FC Ripensia Timișoara: Rădulescu, Popa, Francescu, Zaluschi, Toma (min. 80, Stancu), Păscăleanu (min.75, Nechifor), Briciu, Ungureanu (min.70, Luca), Blănaru, Trifu (min.58, Mediop), Nanu. Antrenor, Cosmin Stan.
FC Caransebeș: Birăescu, Stelitano, Bogdanovici, Suciu, Bona (min.46, Telecican), Săulescu, Cârstoiu (min.55, Stoica), Dumitru, Stoichițoiu, Curelea (min.30, Pascal), A. Pissano (min.55, Suru). Antrenor, Giovanni Pissano.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/