Gheorghe Beg: ,,Sunt într-o stare critică sufletească! Nu am cuvinte!”

Medicul reşiţean care a accidentat mortal o fetiţă de şapte ani pe o trecere de pietoni din centrul oraşului Oţelu Roşu îşi găseşte cu greu cuvintele când vine vorba despre tragedia pe care a provocat-o.

Lăsat liber, fără niciun fel de măsuri preventive şi interdicţii, de către Judecătoria Caransebeş, urologul reşiţean Gheorghe Beg s-a prezentat astăzi la Tribunalul Caraş-Severin, însoţit de doi avocaţi, pentru soluţionarea contestaţiei prin care Ministerul Public a cerut arest la domiciliu. Contestaţia a fost admisă, iar încheierea Judecătoriei Caransebeş desfiinţată în parte, după cum ne-a declarat judecătorul Rustin Ciasc, preşedintele Tribunalului Caraş-Severin. Procedându-se la rejudecarea cauzei, s-a dispus luarea faţă de inculpat a măsurii controlului judiciar. Asta înseamnă, printre altele, că doctorul Beg trebuie să se prezinte sistematic la poliţie, că nu are voie să părăsească ţara fără încuviinţarea instanţei, să nu se apropie de membrii familiei victimei şi de martori, să nu comunice direct sau indirect cu aceştia pe nicio cale şi să nu conducă vehicule de niciun tip.

Practic, măsura arestului la domiciliu solicitată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş ar fi fost, în mod paradoxal, mai blândă şi mai ineficientă decât cea a controlului judiciar. Şi asta, pentru că infracţiunile comise de Gheorghe Beg, ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea Poliţiei, nu au legătură cu profesia sa. Ca atare, medicului nu i s-ar fi putut interzice dreptul de a profesa, ceea ce înseamnă că arestul preventiv ar fi produs efecte doar atunci când acesta nu s-ar fi aflat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, la cabinetul său privat sau la cursurile pe care le face la Cluj.

CITEŞTE ŞI: ,,Nu mă îmbogățesc pe sufletul fetiței mele! M-o lăsat sărac Dumnezeu, sărac oi muri!”

Rămân însă destule semne de întrebare cu privire la reacţiile şoferului Gheorghe Beg imediat după ce a spulberat-o pe fetiţa de şapte ani, dar şi legate de mărturiile sale în faţa organelor de cercetare penală şi instanţelor de judecată. Surse apropiate anchetei au recunoscut pentru expressdebanat.ro că medicul a fugit de la locul accidentului şi că nu a sunat la 112. Singurele apeluri la numărul unic de urgenţă au fost efectuate de un martor al accidentului şi, mai apoi, de un bărbat care a plecat în urmărirea medicului fugar. Beg şi-ar fi justificat plecarea de la locul faptei invocând un grup spontan de oameni care ameninţau că-l linşează. Mai mult, a mărturisit că ar fi vrut să oprească la postul de poliţie din Glimboca, numai că a văzut gratiile la uşă şi ar fi fost inutil să o facă.

CITEŞTE ŞI: Justiţie strâmbă! Accidentul mortal provocat de doctorul Beg scandalizează!

 UPDATE. Medicul Beg a fost pus în libertate, după ce a spulberat un copil și a fugit de la locul accidentului!

La ieşirea din sala de judecată, Gheorghe Beg a vorbit pentru expressdebanat.ro: ,,Sunt încă sub impulsul situaţiei mele dificile, îndoliate. Sunt într-o stare critică sufletească. Sunt un om care prin profesiunea mea sunt pus să-i ajut pe oameni. În cazul ăsta, fiind aşa o situaţie tragică, nu am cuvinte. A fost un accident neprevăzut”.

YouTube video

Comments

  1. Cornelius says:

    Sunt atat de multe de spus…Este urat ca asa s-a terminat. Cuvintele tatalui victimei sunt clare. Nici medicul nu a vrut sa fie asasin. S-a intamplat.E greu sa decizi sa spui mai mult despre accident. De ce a fugit? De ce? Nu s-a intalnit cu asemenea caz…Sa nu fiu in pielea medicului…A murit un inger dar asta nu insemna ca medicuyl este dracul pe pamant. Dmpotriva !

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/