Gaz natural pentru sute de mii de timișeni. Pas important într-un proiect de interes major

1000x100 Cuib de vise 1000x100

În cel mai vestic județ al țării, nu toți locuitorii au acces la gaz natural. În următoarea perioadă acest lucru urmează să se schimbe, deoarece Consiliul Județean Timiș implementează un proiect prin care să realizeze o rețea de gaze naturale, de care ar beneficia 200.000 de timișeni. Un pas important s-a făcut acum, la început de an.

CJT a alocat 3 milioane de lei pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru acest proiect. Banii vor merge la cele cinci asociații de dezvoltarea intercomunitară, înființate tocmai pentru a implementa proiectul. Diferențele necesare le vor suporta primăriilor localităților vizate. ”3 milioane de lei pentru demararea Studiului de fezabilitate! Aceasta este suma pe care Consiliul Județean Timiș o alocă, în 2020, celor 5 Asociații de dezvoltare intercomunitară (ADI Gaz). Restul banilor vor fi suportați de cele 69 de primării, înscrise în proiect”, spune președintele CJT, Călin Dobra.

În principal, cea mai defavorizată zonă din punct de vedere al accesului la gaz este zona de est a județului, dar cele cinci asociații cuprind în raza lor teritorială zone din tot județul, deoarece există ADI Gaz Nord, ADI Gaz Centru, ADI Gaz Vest, ADI Gaz Est, și ADI Gaz Sud. Aceste asociații includ și orașe precum Recaș, Deta, Gătaia și Făget. Asociațiile au fost înfințate încă de la final de 2018, dar procedurile au durat peste un an până când s-au alocat bani pentru studiul de fezabilitate al rețelei de gaz.

STPT job 1000x200

În proiect vor fi implicați și cei de la Trans Gaz, după ce se termină parte referitoare la studiul de fezabilitate. ”Odată finalizat, SF-ul va fi predat Transgaz, care va face și investiția finală”, mai precizează Călin Dobra. La final, peste 200.000 de locuitor din județ vor putea să renunțe la încălzire cu lemne sau la buteliile de gaz.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/