Garda de Mediu își închide porțile?! Instituția, la un pas de încetarea activității!

Nemulțumirea persistă în rândul angajaților Gărzii de Mediu. Cerințele lor în privința salariului nu au fost luate în seamă de cei de la centru, așa că oamenii mai pregătesc o grevă de avertisment, a treia din acest an. Următorul pas este întreruperea activității pe termen nelimitat.

În luna martie, activitatea Gărzii de Mediu a fost întreruptă de două ori, sub forma unor greve de avertisment. Angajații spun că vor salarii egale cu cei din instituțiile cu atribuții asemănătoare, respectiv Garda Forestieră, cu atât mai mult cu cât paleta lor de atribuții este mult mai largă, având sub supraveghere nu doar pădurile, așa cum se întâmplă în cazul colegilor lor, ci și apa, solul, aerul, fauna, flora etc. Până acum, solicitările lor au rămas fără răspuns.

CITEȘTE ȘI: Grevă de avertisment în Caraș-Severin! Angajații de la Mediu vor egalitate! Altfel, opresc activitatea în județ!

„În urma demersurilor pe care le-a făcut Biroul Executiv al sindicatului Gărzii Naționale de Mediu, doamna ministru Grațiela Gavrilescu nu a binevoit să dea acordul ca să putem avea salariile la fel ca cei de la Garda Forestieră. Ba mai mult decât atât, fondurile există, pentru că, în momentul în care s-a despărțit Ministerul Mediului și s-a format Ministerul Apelor și Pădurilor, au fost aprobate anumite sume de bani. Dar efectiv nu se vrea! Mediul e lăsat pe ultima treaptă socială a acestei țări. Asta este ultima modalitate prin care noi ne putem exprima”, a declarat, pentru Express de Banat, Gheorghe Muntean, șeful Comisariatului Județean Caraș-Severin al Gărzii Naționale de Mediu.

CITEȘTE ȘI: Proiecte, gunoaie și defrișări, lăsate în voia sorții?! Garda de Mediu, decisă să recurgă la greva generală pe termen nelimitat!

O nouă grevă de avertisment este programată mâine, între orele 14.00 și 16.00. „În această perioadă nu se vor desfășura activitățile specifice Gărzii de Mediu și nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat al Gărzii de Mediu la nivel național”, anunță instituția. Tot mâine, în fața Palatului Parlamentului se anunță un protest. Dacă și acesta va rămâne fără ecou, cel mai probabil Garda de Mediu va intra în grevă generală pe termen nelimitat începând de marți, 2 mai.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/