Garcea a fost detașat la Reșița, la Poliția Locală! Șoferii să moară pe linia de tramvai, sub ochii nepăsători ai miliardarilor de la OMV!

La Reșița banii fac din nou pământul să se-nvârtă, iar o viață de om e clar că nu mai valorează nimic!

Cei cu foarte mulți bani știu exact cum să convingă autoritățile unui stat în care corupția e la rang de mare artă. Și asta nu e tot. Uniformele instituțiilor au ajuns să fie îmbrăcate de aproape oricine are calitatea de a fi om cu dare de mână. E combinația perfectă pentru ca omul de rând să simtă că nu valorează nimic. Cel mai bun exemplu, zilele trecute, la Reșița, unde, pe Calea Timișoarei, s-a inventat o a treia bandă pe sensul de mers dinspre centru spre Govândari, bandă care duce exact în benzinăria OMV. Soluția găsită de factorii de decizie este de-a dreptul scandaloasă! Banda respectivă a fost mânjită peste linia de tramvai care a băgat deja destui oameni în pământ. Mai mult decât atât, până la cea mai apropiată benzinărie nu sunt mai mult de 400-500 de metri!


banda omvbanda omv

Toată ziua de vineri, circulaţia pe Calea Timişoarei din Reşiţa a fost bulversată în zona Triaj. Două echipaje de la Poliţia Locală şi două autospeciale de marcaje rutiere au dat peste cap traficul rutier din zonă. Primiseră ordin să facă o bandă de acces spre benzinăria OMV din zonă pentru şoferii care veneau dinspre Centrul Civic spre Govândari, aşa că s-au pus pe treabă. Au marcat o a treia bandă chiar peste liniile de tramvai care nu mai folosesc nimănui într-un oraș în care se taie tot şi au retrasat semnalizarea rutieră în zona benzinăriei OMV, făcând linie discontinuă. Numai că cele două echipaje de la Poliţia Locală au avut altceva de făcut decât ceea ce știu mai bine oamenii lui Ciati. Și anume, să stea la ciupeală! După ce au terminat de bulibăşit circulaţia şi marcajul rutier a fost redesenat, agenții s-au retras la bază. Le-a scăpat însă din vedere semnul de circulaţie care interzicea virajul la stânga. Semn montat în acea zonă tocmai pentru ca nimeni să nu moară, zona fiind deosebit de periculoasă!

Deşi nu mai calcă linia dublă continuă dacă vor să vireze spre benzinăria OMV, şoferii încalcă semnificaţia indicatorului rutier care interzice virajul la stânga şi se pot trezi cu permisul suspendat de către poliţiştii de la Rutieră! Practic, în momentul de față, orice manevră la stânga, către benzinărie, e permisă și nepermisă în același timp!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/